Random Blathers

Summer nights

August // Iar am rămas iar între patru pereți mov, cu gândurile încețoșate de la atât fum de țigară, cât poate ieși dintr-un pachet pe zi. Nu obișnuiesc să fumez în camera în care dorm. Acolo păstrez tot ce a fost cândva mai pur și mai inocent în mine, perne de la benzinării, jucării de la Vlad, cărți și caiete din liceu, cutii cu amintiri, numerotate pe ani, din ce în ce mai goale, numărând spre prezent.Când eram mai mică, am învățat să desenez acolo unde-mi venea să tai, și uite-așa corpul pe care-l car în silă zi de zi după mine a devenit o pânză albă ce se curăță seară de seară, gata pentru noi schițe în pensule cu vârf flexibil și sclipici comandat de pe ebay. Astăzi este una dintre puținele zile în care mi-aș fi dorit să am carnet de conducere. Probabil acum eram în drum spre mare, fără interes în legătură cu suma de pe bonul de la pompa 6 a benzinăriei de la colț. Iar am rămas fără idei și energia de a apăsa pe taste, am încercat să urc ceva pe blog și n-am avut ce. Iar am rămas fără voință și dorință. Iar mă doare energia Pământului pe care-mi fac veacul. Mă uit în stânga și-n dreapta, în sus și-n jos, mă uit în oglindă și iar nu-mi place ce văd. Iar vreau altceva, dar niciodată același lucru. Iar mă lovesc de aceleași căcaturi și nu mă învăț dracului minte. Mi se ridică la fileu principiile mele morale, că nu mă țin de ele, și tot din cauza lor și a orgoliilor, fac mai rău, doar – doar or sta în picioare.
Iar rămân fără cuvinte. Iar rămân fără lacrimi. Vreau să ies, să mă uit la stele, să simt că respir.

Cautam prin Google Photos o poza cu mine, mi-au cerut astia de la Genpact pentru legitimatie, stiam ca am niste selfie-uri dragute de prin aprilie. M-am lovit de zeci de screenshot-uri din conversatiile cu tine. Jucam sah, mai stii? M-ai invatat nenorocitul ala de en passant, iti trimiteam ecuatii sa le desenezi in wolphram alpha cu grafice in forme de inimioara si meme uri penale. Acum conversatiile noastre sunt anoste, seci si reci, suntem rai. Tu, cu o ”frumusete oarecum…aparte”, cu ”nu e cea mai scumpa masina de pe strada, dar e o masina care cu dragoste si atentie te va tine o viata intreaba”. Tu… Imi pare rau ca nu mi-am luat permisul si ca nu sunt cel mai bun sofer de pe sosea, imi tremura picioarele pe pedale de fiecare data cand stai in dreapta mea, dar ai ajuns sa fii singurul pasager langa care vreau sa conduc, singurul om pe care-l vreau seara de-a dreapta mea… Poate ca acum esti obosit, stresat si nervos, poate citesti mesajul printre randuri, dar vreau sa stii ca pe strada mea nu exista decat o masina, si nu are pret. Imi pare rau ca nu sunt tot ce ar trebui sa fiu, ce ai nevoie, imi pare rau ca ma cert si ma enervez, imi pare rau ca nu pot fi linistea pe care o meriti si pe care ti-o doresti dar te iubesc din tot sufletul meu inapt si inadaptat, incerc sa-l croiesc pe nenorocit sub forma realitatii si el nu vrea.. Te iubesc printre toate lacrimile si sughiturile si servetelele, n-am cuvinte, efectiv, nu stiu ce se afla cutia asta toracica, dar imi pare atat de rau pentru tot ceea ce sunt si ce nu sunt, dar in handicapul meu emotional te astept mereu si oricand si oricat. Stiu ca nu sunt si nu am fost niciodata indeajuns dar sper ca efortul meu si iubirea sincera sa umple cat de cat rezervorul ala de scriai tu ca tine… Te iubesc in toate felurile si din toate unghiurile, iar ieri cand te-am vazut ca pleci, o data cu cheia din mana mea ai luat si ceva suflet.. Nu vreau sa pleci… Mi-a cazut cerul in cap si a fugit pamantul de sub mine iar eu am ramas intr-un gol pe care nu il pot descrie in cuvinte, de asta aseara nu am putut spune mare lucru. Ma doare infinit, te iubesc infinit si nu stiu ce sa fac sa fiu benzina euro 5+ cu cifra octanica 99,9. Imi pare rau.

July //  Cred că m-am îndrăgostit de el când mi-a șoptit că m-ar putea asculta o veșnicie și că sunt genială. Îi spusesem că mie nu-mi e frică de nimic. Că pe mine frica mă face să merg mai departe, nu mă lasă să adorm, iar dacă o face, mă trezește la prima oră. Discutam despre relația mea cu el. Mă simțeam ca la o confetință Ted, adică foarte cool, de atunci tot scriu paragrafe în notițele de la telefon sau descrierile de la poze și nu le mai ascund cu atâta sfială. Părea speriat că eu știam ce vream, el nu, dar am continuat-o oricum. L-am sărutat ceva mai lung. Mirosea a lemn și tutun. Mi-a zâmbit. I-am zâmbit înapoi. Zâmbește foarte frumos.
Tot atunci au început și temerile și frustrările mele. Mi-am amintit de ce frica este singurul lucru care mă ține pe drum, care, când mă pierd mă ia și-mi șă un șut în direcția cea bună. Nu știu cât o s-o mai țină, cred că s-a săturat și ea de mine.
Nu o să mă compar niciodată cu trecutul oamenilor din jurul meu, mai ales dacă nu am făcut parte din el, dare sunt mici lucruri care te fac să te simți nesemnificativ și poate chiar inutil. Mi-e frică de pierdere, de schimbare și de nou, și totuși noul mă face să simt că trăiesc și mă scoate din zona de confort înspre zona evoluției.
În fine, mi-e dor să-l sărut în mașină, la semafor. Să mă ia de mână și să mă simt în siguranță, să mă facă să cred că n-o să plece deși e cu un picior în prag. Adică poate nu avem o bancă pe care chiuleam la sport, dar măcar bancheta din spate a mașinii.
Mă întreb dacă vreodată voi înfrânge lupta cu frica. Sunt curioasă despre persoana mea, într-un sens forte crud și în carne vie al expresiei – mai ales despre cine sunt, când frica nu mă păzește la orice pas. Unii spun că sunt un om bun. Sunt, dar sunt un om umil și umilit de timp și de alți oameni. Frica a construit un gard, un zid.
Am mii de fețe și măști și pe toate mi se citește frica.
Cine sunt?


Facebook


Twitter


Google-plus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *