Strength

Nineteen – ce am învățat în nouăsprezece ani și o scrisoare către copilul din mine

     Astăzi, de Ziua Copilului (copil care sper că e încă viu în toată lumea care citește asta), am decis să înaintez oricui are curiozitatea să dea puțin timpul înapoi, o înșiruire de treburi – nouăsprezece la număr, că doar de nouășpe ani mă învârt pe aici – pe care mie mi-ar fi plăcut să le știu când eram puțin mai mult decât copil, de pe la vreo treișpe-paișpe ani și până-n vreo optișpe (atunci am început să mă trezesc, că m-au lovit toate examenele, sesiunile, inimile frânte si vântul din portofel), că doar acum pot să zic că mușc din douăzeci; perioadă rebelă mai ceva ca-n filme, în care nu ascultam de nimeni și nimic. Paisprezece ani și un liceu de început și terminat, cu chiuluri, iubiri mai mult sau mai puțin interzise, cu venit târziu acasă pe scuze care acum mi se par penibile (nu știu cum credeam eu că-i fraieresc pe ai mei), cu prietenii legate și dezlegate, cu chef și fără – mai mult fără, recunosc – cu depresii și lacrimi de fericire la trei dimineața în centrul vechi, cu decizii de luat și cu multe, multe povești de spus la nepoți.
Adresez lucrurile astea, în principiu, copilei din mine care tot vrea să rupă pielea în care trăiesc și nu mă lasă deloc să cresc, să înțeleagă și ea de ce n-a fost viața chiar ca-n Gossip Girl, sau de ce n-a ajuns medic, fizician ori alte bălării de mai zicea ea că vrea să devină, avocat, inginer etc, să ia aminte de la trasnpusul său din 2018, că sigur trăim într-un univers de string-uri și timpul e doar o chestie relativă – poate cumva citește și ea și nu se mai dă atâta cu capul de pereții din dormitor, săracii, că s-au săturat și ei la câte țipete, lacrimi și dorințe de a fi smulși au îndurat. Gata cu vorbăreala, punem experiența-n tastatură & here we go:
1. Pune-te pe tine pe primul loc, mereu. Că numai tu o să fii acolo pentru tine la trei dimineața, când sigur nu o să vrei companie de la ai tăi și sigur îți arde de ceartă cu prietenii. Pune-te pe primul loc și nu mai face atâtea compromisuri pentru oameni. Mai ales pentru ăia de nu merită. Pune-te pe primul loc, cunoaște-ți plusurile și minusurile și încearcă să îți clădești caracterul pe baza aia de plusuri; iar unde minusurile dau cu glonțul și fac gaură în fundația ta sau în pilonii tăi de rezistență, întrepătrunde construcția cu experiență și ceva aur lichid ca asiaticii și fii propria ta operă de artă. Să nu uiți să te și semnezi pe ea, apropo.
2. Sănătatea ta psihică vine și ea tot pe primul loc, alături de tine. Nu văd de ce toată lumea se crede pe Tumblr și idolatrizează ideea de suicid și vene tăiate, mai ales pe la cinșpe-șaișpe ani, dar îți zic eu că nu e ceva ce îți dorești – iar dacă ajungi să ai nevoie de tratament, nu face un abuz din asta și ia-te puțin mai în serios. E ok să ceri ajutor, iar cel mai important lucru este să știi că nu ești singur în toată treaba asta.
3. Învață să ai demnitate. Learn some self-respect. Nu te mai lăsa călcată în picioare de ratați care habar nu au cu ce se mănâncă visurile tale, de oameni care nu au încredere în tine fără vreun motiv real și pertinent, de oameni care te trag în jos, de relații toxice cu oameni și mai toxici. Quality over quantity, dear. Dar învață să accepți critica constructivă. Și ea, este, la rândul ei, spre binele tău.
4. Răbdarea e o virtute pe care, din păcate, nu multă lume o are. Și știu că nu o ai nici tu, dar ai încredere în mine, toate se rezolvă dacă ai puțină răbdare. Și nota la teză, și durerea aia de te rupe-n două când tu de fapt trebuie să dormi că te trezești la cinci, și nu mă refer aici la vreo durere de măsea, și lista cu facultăți la care vrei șă dai, și banii de buzunar să nu mai plouă-n portofel, și visul ăla de îl ai ascuns sub pernă de vreo 10 ani. E o calitate pe care mi-am însușit-o cu multă muncă și cu și mai mult ajutor, forțată fiind de împrejurimile diverselor ”joburi”. Să am naibii răbdare, calm și tact.
5. Așteptările sunt niște treburi de care tu trebuie să uiți că există, că nu îți aduc decât palpitații și dezamăgiri. Dacă nu vrei să asculți de mine, dă-te singură cu capul de pereți până nu mai poți. Una dintre cele mai dure lecții pe care a trebuit să le învăț până acum a fost să nu am așteptări și nu pot să zic că m-am lecuit 100%. Cu toții avem orgoliul nostru, și el rareori benefic, dar cu, ehm, răbdare, se rezolvă și asta. No expectations, no dissapointments. Recomand <<The Great Expectations de Charles Dickens>> pentru mai multă lecuire.
6. Orgoliile nu îți aduc mari beneficii decât dacă vorbim de orgoliu din ăla gen ambiție, dar nici aia prostească. Să te pui tu Gică-Contra nu e în regulă, mai ales dacă nu ai un motiv întemeiat. Ambiția în schimb, e o treabă foarte mișto pe care, dacă o combini cu, virgula de rigoare, curiozitatea, o să fii catapultat mai departe decât credeai tu că o să ajungi vreodată. De unde într-a opta visam eu să mă fac medic, într-a noua și a zecea voiam să dau la fizică, într-a unșpea eram deja inginer politehnist iar în a doișpea nu voiam decât să scap de bacalaureat, am ajuns în facultatea de matematică, adică în visul ăla de îl aveam sub pernă de vreo zece ani, de nu știa nimeni de el dar era singurul lucru pe care eram sigură că nu l-aș regreta dacă l-aș face, că doar atât am știut să fac toată viața – matematică. Și nu zic că regret, că nu regret. Zic doar că, poate dacă țineam cu dinții de punctul doi, viața era un pic mai ca-n Scrubs acum (pentru cine nu știe, serial de comedie cu medici stagiari și cât de penală e viața de doctor & adult începător).
7. Cercul tău de prieteni nu se va extinde, dar se va modifica și o să rămâi cu doi, trei, cinci, zece dar asta e perfect ok. Măcar o să ai o relativă garanție că puteți lega prietenii adulte în continuare, că nu o să vă certați pe rahaturi si orgolii prostești și că o să ai pe cine te baza să te ajute să te muți din casa maică-tii sau să fie acolo cu umărul când îți vine ție să plângi după tipul ăla șmecher de mori după el, cu ochi albaștri, de pleacă prea des sau are treabă și tu o iei personal inutil. Ce e mai mișto decât să o suni pe prietena ta din generală cu care ai stat în bancă atâția ani și să vorbiți despre toate prostiile posibile, sub pătură să nu vă audă părinții, exact ca la 14 ani când aveai oră de culcare și stăteai pe telefon – sigur aveai un Corby cu cerculețe pe carcasă – pe Facebook că era cool, pe sub plapumă să nu te vadă ai tăi. Ridică-ți puțin standardele. Singur nu rămâi, iar dacă te simți totuși singur, sună-mă pe mine 
8. Fii om de cuvânt. Și fii punctual. Nu mai spune că faci chestii pe care sigur nu o să le faci că o să fii prea ocupată să te uiți la ultimul episod din Grey’s Anatomy, nu mai întârzia la ore și întâlniri (cu oricine, nu numai cu iubiți) doar pentru că ai stat tu două ore să te dai cu tuș. Nu divulga confidențele pe care alții ți le-au făcut și nu fi șarpe. Încrederea e o chestie care se câștigă extrem de greu, mai ales de la o vârstă, și se pierde simplu printr-un mesaj pe Whatsapp trimis la nervi, că ți-era prea foame. Și treaba asta cu punctualitatea o să te ajute mult pe viitor, mai ales la job și facultate și la construirea unei reputații de încredere, dacă vrei șă-i zici așa. Și cum mi s-a spus mai devreme, dacă nu te poți tine de cuvânt, revanșează-te cu prima ocazie.
9. Singurul lucru pe care îl poți schimba cu certitudine ești tu, deci nu are rost să îți faci filme inutile care să te sece de energie, scenarii din viitor și altele asemenea. Dacă tot vrei să consumi niște calorii, consumă-le facând schimbări în bine la tine, trăind printre niște piloni de rezistență în jurul tău. Construiește-ți frumos caracterul și lasă-i pe alții, lasă ziua de mâine sau de la anul & stop overthinking.
10. Stop overthinking, am zis. Overthinking-ul e fenomenul ăla de care încă sunt vinovată cu vârf și îndesat, în care îmi zboară zece filme și cinșpe seriale în același timp prin cap, ce-ar fi fost dacă, dar dacă nu trebuia sa fac asta, dar dacă aș fi făcut altfel, dar ce-o să fie, dar ce garanție am eu că rămâne lângă mine și nu mă minte, dar dacă aș fi dat la altă facultate, dar dacă nu cheltuiam ăia 18.50 lei pe țigări iar, înțelegi tu. Trăiește în prezent. Respiră.
11. Bucură-te, frate, de orice. Eu, spre exemplu, mă bucur când mă scol la 12 și mănânc cereale cu lapte, când văd o luminiță mov la notificările telefonului (da, ai custom notifications), când îmi iese rahatul ăla de cod în Matlab, când e trei dimineața și stau pe geam și pufăi o țigară că e liniște afară, miroase a tei și nu mă freacă nimeni la melodie, când mă joc cu pisica etc. Am învățat să mă bucur de chestiile mici și pot să spun că asta mi-a restabilit un calm al cărei lipsă o duceam grav de vreo doi-trei ani încoace.
12. Intuiția ta are aproape mereu dreptate. Dai o grilă și nu ești sigur de răspuns? Crezi că o să plouă rău și sigur nu ajungi la concert, dar tu tot ieși din casă? Te scoli la 5 dimineața că ai examen și nu îți vine să ieși din pătură? Îți place de un tip dar ai auzit că e pe combinații nasoale? Rareori nu o să ai în sinea ta dreptate și rareori o să se transforme în paranoia & gelozii intuiția asta a ta, dar e un mecanism de apărare și natura nu l-a lăsat acolo degeaba.
13. Tot ce e bun e ilegal, imoral sau îngrașă. Așa zice bunică-mea mereu când o sun să-i zic că am mai făcut o tâmpenie absurdă – ceea ce, din păcate, se întâmplă trist de des – dar e ok să încalci regulile, atâta timp cât o faci cu cap, gen măcâncă și tu prăjitura aia la 12 noaptea dacă tot te lauzi că ești la dietă, că dacă nu te vede nimeni, nu se pune. Sau, mă rog, fumează cuiul ăla în altă parte, gen la prietena ta acasă, nu în Herăstrău, ca după să leșini că te-a văzut garda.
14. Învață să comunici deschis problemele și abordează o atitudine asertivă. E cel mai sănătos așa, și pentru tine, și pentru cei din jurul tău. Comunicarea este cheia oricărei relații de orice tip, fie ea romantică, profesională sau doar o amiciție. Ideea e că trebuie să spui ce te deranjează sau ce vrei sau ce nu vrei. Interlocutorii tăi nu citesc gânduri și nu o să se ajungă niciodată la o cale de mijloc aka compromis dacă nivelul tau de comunicare și deschidere e pe undeva pe unde e și Atlantida, i.e. pe undeva pe la vreun kilometru sub nivelul mării, eventual ceva mitic.
 15. Și dacă tot înveți să comunici, învață șă mai spui și NU. Nu esti la cheremul nimănui, nu te deține nimeni, e viața ta, sunt deciziile tale, nimeni nu te poate forța în nimic. Ideea e să înveți să spui „nu” fără să ataci pe nimeni. Te invită fostul în oraș, ok, lui poți să-i zici nu ms bro și cam atât, dar, mai ales când ești mică și toată lumea te ia de fraieră, dă și niște motive pentru care spui nu. Chiar dacă nu susțin datul de explicații ca sport de rutină, uneori sunt necesare și mature. Oricum, cel mai puternic și mai întărit „nu” se spune pe la sfârșitul petrecerilor după 10 shot-uri de tequila. Sau mă rog, fiecare cu etica lui.
16. Nu mai trăi cu scheleți în dulap. Să trăiești în trecut e și așa nasol, că nu te lasă să te bucuri de prezent și să visezi la viitor, dar scheleții din dulap și elefanții din cameră, în general, afectează toate relațiile interumane pe care o sa le ai de-a lungul vieții și e bine ca atunci când închizi o ușă a trecutului, să îi pui și lacăt. Nu zic să nu-ți mai lași poduri de acces la unele persoane, că nu știi niciodată care pe care ajută sau ce oportunități se mai ivesc, dar eu, din 100 de scheleți câți aveam, pot să mă laud că am rămas cu vreo 10 care au cam putrezit acolo și că încerc șă-i fac îngrășământ la flori.
 17. Have faith. Nu găsesc un echivalent în limba română al cuvântului, că nu mă refer la vreo credință habotnică, ci la acel ”leap of faith” pe care îl ai involuntar când treci prin perioade grele și nasoale, care vine la pachet cu răbdarea și intuiția. Nu te mai pune contra universului, că oricum iese ce e menit să iasă. Și nu, nu cred că lucrurile se întamplă pentru că așa trebuie, cum nu cred nici în coincidente. Cred doar că toți avem o destinație finală, indiferent de drum. E ca la grafuri, ai mai multe combinații și drumuri posibile de la un nod la altul. You just keep having faith.
 18. Fii curios. Fii exact ca un copil de cinci ani are nu știe altceva decât „de ce?”. Nu lăsa asta să moară pentru nimic în lume. Să fii curios e cea mai tare chestie care te poate caracteriza și curiozitatea, mai ales aia academică, nu-ți aduce decât beneficii. Așa că nu renunța la ea. Cum am spus și mai sus, la pachet cu ambiția, curiozitatea te va duce departe și te va transforma într-o enciclopedie – iar asta contează mai mult decât orice diplomă de licență – să fii cult, sau, mai pe românește, să nu mori prost.
     19. Nu în ultimul rând, nu uita că nu poți să dai timpul înapoi și nici CTRL+Z la ce spui. Așa că ai grijă ce zici, că poate îi rănești pe unii care nu merită, doar pentru că ești tu nervoasă și te-ai sculat cu fața la cearșaf. Cuvintele sunt cea mai puternică armă de interacțiune pe care o ai, mă rog, pe lângă iubirea aia necondiționată despre care nu vorbește nimeni, că aparent e un subiect tabu și ești nebun dacă ai sentimente dintr-astea in 2018, dar mă rog, discuția e lungă și subiectivă și rămâne pentru altă poveste de noapte bună.
Trăiește-ți viața la maxim, fără regrete, că știi cum se spune, o șă regreți peste 60 de ani ce nu ai făcut, nu că ai fugit de-acasă în Vamă fără șă știe maică-ta sau că i-ai zis că dormi la o prietenă și tu de fapt dormi la vreunul. Ca să închei, Theodora, sper că te-ai mai dezghețat puțin. Învață din greșelile mele și poate o iei pe alt drum spre destinația aia finală, chit că nu te duci la examen la AG, nodul ăla final tot acolo e. La mulți ani, copii. Sper doar să nu vă dați prea tare cu capul de pereți.

 

 

3 thoughts on “Nineteen – ce am învățat în nouăsprezece ani și o scrisoare către copilul din mine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *