About me, Strength

Despre blog, scris și unde aleg să mă refugiez. Cum e să ai nevoie de spațiu personal și să fii activ pe social media și cum se bat treburile astea cap în cap

De Paște am spus încolo și încoace – printre apropiații care mă știau că sunt o mare mare scriitoare de ficțiune în timpul liber – cu entuziasm, că vreau să îmi deschid un blog pe care să scriu, că m-am săturat să umplu caiete, că poate ce scriu eu le-ar fi util și altora să citească, că simt nevoia să mă afirm. Confruntându-mă cu un răspuns indiferent din partea lor, mi-am amintit care sunt adevăratele motive pentru care rândurile mele prind viață, și așa s-a născut acest site, inițial conceput pentru self-help, dezbaterea unor subiecte din sfera psihologică, mă rog, ajutatul oamenilor care se luptă cu diverse afectuni psihice (da, am zis afecțiuni psihice gen depresie, anxietate, tulburare bipolară etc – aștept să aruncați cu pietre) pentru a-i ajuta prin prisma experiențelor personale cu câte un sfat sau o viziune asupra lucrurilor. Poate o să ajungem și acolo, eu sper. Până atunci, just a blog.

Decizia de a scrie a fost luată pentru că, pentru mine, scrisul, ca și cititul, ca fumatul pentru unii, ca băutura pentru alții, este o portiță de refugiu prin care fug de fiecare dată când simt nevoia să mă eliberez. De când mă știu, scriu. Scriu tot ce îmi trece prin cap, toate frustrările, toate iubirile, toate nehotărârile și gândurile. Am teancuri de agende, de jurnale, de foi și șervețele scrise, de scrisori către mama, expediate sub perna ei când plângeam nopțile și simțeam nevoia să-i zic ce mă doare. Când eram copil, ea îmi spunea mereu că scriu frumos, iar dirigintele meu chiar credea că am potențial (am avut dirig de română în gimnaziu), dar îmi amintesc clar că am prins drag și slăbiciune pentru scris când am terminat de citit “Scrisoare de dragoste” de Mihail Drumeș. Scrisorile dintre Anda Brădeanu și Fulgușor a ei m-au răscolit și m-au marcat, construindu-mi o oarecare viziune idealistă asupra subiectelor dezbătute de ele. Pentru curioși, este cartea la care mă întorc de fiecare dată, cred că am citit-o de cel puțin cinci ori, de obicei când a trebuit să îmi fac puțină ordine în viață, dar nu neapărat în viața amoroasă.

Cum scrisul este ceva foarte personal, cum jonglez cu intimitatea, spațiul personal, being active on social media, unde și cum mă refugiez și care sunt bariele mele la capitolul spălării rufelor în public? Pentru necunoscători, eu sunt o persoană incredibil de încâlcită. Sunt introvertită până în măduva oaselor, nu aș zice nimic la nimeni, stau prost la capitolul încredere și totuși asta se cam bate cap în cap cu postările mele, fiind destul de personale, mai ales pe alte rețele de socializare. Extrovertirea, la mine, se manifestă doar în cazuri de maximă urgență, atunci când am un punct de vedere de spus, atunci când îmi cer drepturile la facultate și nu le primesc sau atunci când vreau să obțin ceva. Într-o lume ideală în care nu ar trebui să-mi fac viața și aș trăi în țările calde, aș avea două pisici, un câine și o mână de oameni cu mine, două biblioteci și niște wi-fi și aș muri fericită. Dar cum trăim într-o tristă realitate, trebuie să mă mulez pe tiparele acceptate din punct de vedere social ale lumii de azi. Bine, mă rog, nu trebuie, dar e recomandat, mai ales dacă vrei să faci ceva cu viața ta. Te duci la facultate, faci un master, te rogi să și lucrezi în domeniul pentru care ai studiat atâția ani – probabil nu se va întâmpla asta, te duci la muncă vreo patruzeci de ani, ieși la pensie ca să înnebunești călătorii în RATB și gata.

Mintea mea este setată într-un mod foarte basic, de cave-woman, care se retrage în colțul ei atunci când lucrurile nu merg bine, când nu simte nevoia de companie, când simte nevoia de spațiu personal. Înainte, în schimb, eram un problem-solver dedicat, crăpam piatra-n patru numai să dispară problema. Acum m-am potolit, că lucrurile oricum se întâmplă cu un motiv – nu toate, dar majoritatea. O să dezbatem și asta într-un articol viitor. Conceptul de spațiu personal este ceva ce diferă de la om la om. Pentru mine, spațiu personal înseamnă să nu fiu sufocată sau stresată de problemele mele și ale altora, să fiu lăsată în pace să îmi dau singură seama de care este motivul pentru are s-a întâmplat respectivul lucru, să nu fiu sub presiunea de a face niște treburi pe care de la sine nu le-aș face etc. În secunda în care eu am tras cu cretă un pătrat în jurul meu și cineva a intrat cu forță în el, iar eu am menționat că simt nevoia de acest concediu psihic, clachez și nu o să mai ies o perioadă lungă din colțul meu. În colțul meu scriu, mănânc prostii, citesc, ascult muzică, îmi sticlesc ochii în seriale și mă uit în aceleași patru aplicații cu orele. Și beau Cola. Da, da, o să mor.

Acum pot spune că sunt destul de activă pe social media, mai ales pe Instagram și Facebook în ultima vreme, chiar dacă înainte nu eram tocmai pro. Sunt de părere că, atâta timp cât rufele le speli în mașina de rufe și nu în public, e perfect ok să fii activ pe unde vrei tu. Și da, la capitolul rufe intră și păreri ne-la-locul lor, comentarii de hate sau gelozeli inutile. Ca să îmi răspund la întrebarea de mai sus, cu barierele, îmi amintesc de o poveste de acum vreo zece ani, când acasă se întâmpla ceva (gen bunică-mea tăia roșii și s-a tăiat la deget) și trebuia să afle tot cartierul. Mi-am luat-o destul de des pe faza asta și am învățat să tac din gură. Astfel m-am maturizat într-o ființă introvertită, și nu îmi pare rău deloc, pentru că așa îmi pot stabili acum singură ce e ok să spui (mai ales pe net, pentru că e multă ură în blogosfera) sau să nu spui. Pentru mine, să vorbesc despre un subiect tabu este perfect ok, gen chiloți, iubiri necondiționate sau comunitatea LGBT, mai ales că unele poate sunt subiecte care nu mă privesc direct și personal. Când vine vorba de direct și personal, în schimb, prefer să mă exprim în exemple subtile, să nu dau niciodată nume, să nu îmi ating singură, involuntar, vreo coardă prea sensibilă. În general, când scriu, îmi imaginez că vorbesc cu cineva, poate că dau sfaturi, dar poate acel cineva este un necunoscut. Un necunoscut pe care eu vreau să îl ajut, fără să mă expun. Așa transpun experiența personală în exemple mai mult sau mai puțin amuzante, în subtilități etc, și reușesc să păstrez o alură misterioasă dar totuși deschisă. Intimitatea e ceva de care trebuie ținut cont, dacă vrei ca lumea din mediul online să nu șteargă cu tine pe jos, pentru că mereu se va găsi cineva pe care îl nemultumesti, cineva care crede că nu ai ce să cauți aici, cineva care crede este mai bun decât tine. Păstrând în schimb totul „subtil”, șansele ca lumea să nu șteargă cu tine pe jos cresc de mult, zic eu.

Ca o încheiere, vreau să spun că e ok să fii tu și să nu pretinzi că ești altcineva atunci când scrii, pentru că, oricât de obiectiv ai încerca să scrii, mereu îți vei lăsa într-un mod sau altul amprenta între rânduri. Tu singur stabilești ce share-uiești cu lumea, tu îți pui singur limite (sau nu le pui), tu decizi, tu ai tot controlul. Tu decizi când ai nevoie de o pauză, tu decizi dacă vrei să vorbești despre motivul pentru care ai nevoie de o pauză. Nimeni nu te obligă la dat raportul cu viața personală dacă decizi să îți deschizi un blog. E viața ta, personală. So keep writing whatever you feel like writing 🙂

 

3 thoughts on “Despre blog, scris și unde aleg să mă refugiez. Cum e să ai nevoie de spațiu personal și să fii activ pe social media și cum se bat treburile astea cap în cap

  1. Până la urmă, dacă nu ți-ai lăsa amprenta între rânduri, n-ar mai avea același efect cuvintele pe care le folosești. Și mie îmi place să scriu și îmi îndrept articolele spre ceea ce înseamnă un mic ajutor din partea mea pentru oamenii care vor să gândească pozitiv, dar, în orice aș scrie, mi-am spus că vreau să dau și o notă personală, să ajung poate chiar în punctul în care cineva să-mi citească articolele și să spună “Ah, ăsta e sigur scris de ea”.
    Mereu mi-a plăcut să întreb oamenii de ce le place să scrie și același răspuns îl am și eu, că scrisul e un refugiu, așa că mă bucur să văd că avem un punct comun. 😀
    Îți doresc mult succes cu tot ce-ți propui și să fii mereu învăluită de inspirație! ^.^

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *