Idealism

If i could, I would just go downstairs

And you‘ll say that you don’t care, that you never cared, and that you don’t give a shit about what happens tomorrow. But I hear the tremble in your voice, I learned how to tell when you were truly upset from when you were just mad, anger bubbling beneath the surface, and I wish you‘d just say that tonight was a disaster, that we were a disaster, but you don’t. So I‘ll let you think that I believe you when you say that you don’t feel a thing and I‘ll let you go even though I know you just want to be held one last fucking time. You’ll let me think that everything that’s ever come out of your mouth was a lie when in reality you have never learned how to tell the poisonous words you throw around so carelessly from the truth. When in reality you don’t care about a little heartbreak, about a little pain, as long as you get a couple of carefree moments out of it. But you don’t call and you don’t text and you never say the things that feel like lead on your tongue because you remember me letting you leave, me allowing you to walk away without so much as a backwards glance. Thinking I was too much of a coward … Dive deeper

Idealism

Mirrors

Deseori mă surprind scriind despre lucruri pe care aș fi vrut să le aud de la alții în anumite momente. La fel de des mă surprind uitându-ma în oglindă printr-un chip străin mie. Caut liniște. Din camera cealaltă se aud țipete. De afară se aude muzică. Îmi pun căștile și fac abstracție de ce mă înconjoară. Plutesc. Scriu sau mă uit pe tavan. Ascult un podcast sau o carte audio în loc de muzică, deși Spotify e sfânt. Dacă e seară, desfac o sticlă de vin nemțesc și aprind o țigară. Dacă e frig, fumez din țigara electronică. Vezi tu, mă mulez foarte usor unor împrejurimi nu neapărat confortabile mie. Sunt un om dependent de ceva ce urăște – schimbarea. În rău sau în bine, o urăsc la fel de tare, deși sunt conștientă că fără ea nu există vreun fel de evoluție. De fiecare dată când am suportat consecințele schimbării lucrurilor din jurul meu, a trebuit să suport și propria-mi schimbare. E greu să înveți așa des să trăiești cu alt om cu care nu te mai identifici. E ca și când ai sări din relație în relație, toate la intensități inimaginabile sanctuarului tău sfânt și cald, unde nimic rău nu se poate întâmpla. Doar că tu nu știi că e toxic – încă. Te obișnuiești cu ele și … Dive deeper

About me, Idealism, Random Blathers

7

// bedtime story //
Zi de zi mă retrag din ce în ce mai mult în lumea pe care am construit-o din vise grămadă. Îmi place să cred că trăiesc într-o lume mai bună decât este ea, de fapt. Că toți copiii cred în povești, că primăvara e plin de flori, că iubirea nu costă nimic. De câte ori deschid ochii, de-atâtea ori trec printe mulțimi de oameni cu nasul în telefon, mergând triști spre locul de muncă sau spre școală. Nervoși că au pierdut autobuzul sau că s-a pus roșu înainte ca lor să le scape piciorul pe accelerație. Înfășurați de reclame politice pe bannere inutile, ei au castile în urechi, muzica la maxim, cafeaua într-o mână și țigara în cealală.
Este un peisaj trist și sfâșietor cu care mă identific – și nu rareori. Mi-ar plăcea să mă pot desprinde de lumea în care mă trezesc de luni până sâmbătă (duminica visăm,-ez), să merg la birou liniștită și în drumul meu să-mi iau un buchet de flori care să înfrumusețeze geamurile corporațiilor, să uit că am telefon. Să zâmbesc mai des oamenilor, fără motiv, să ajut pe cine pot, cu ce pot. Să-mi amintesc de cei de acasă, de unde am plecat. Oamenilor! Ce este cu noi? Chiar nu mai avem 10 minute pe zi să iubim, să … Dive deeper