Category: About me

— About me, Mental Health, Strength —

What to do when you feel like you can’t do anything. Fighting your thoughts & how I handle my emotional hindrance

June 7, 2022

A little intro about my mind and how it works and why not fighting your mind it is a dysfunctional way of approaching things you need handled.

I need to stand still when I write. Not necessarily physically still, but my mind needs to be in just one still place. Not thinking about college, not thinking about you, not thinking about myself, but just focusing on the idea that I want to expand. I need to find my words. And I don’t find them every time, I am not perfect, I am not always inspired. I don’t always have something to talk about. Today’s article is about those silent days. Those silent days and how to manage them. Those days when crying and chocolate sound like a good solution, always. Those days when I only want to sleep or do nothing. Not even binge a show (and I am a huge binge-watcher). If there’s one thing that I can do in those days, that is writing. About nothing. Nothing deep, nothing helpful, just superficial sketches of a scary feeling I may or may not be having at that moment. I need to stand still when I write. The world mustn’t move. Nothing moves on my watch. No leaf that falls from a tree, no time that passes by, no music … Dive deeper

— About me, Idealism —

Privesc, în continuare, cerul. Nu așa cum mi-l desenează el. Ci așa cum îl desenez eu.

June 7, 2022

Yeah, they say when we grow up// You’ll understand when you’re older// Guess I’m still a kid, I don’t know it// If I’ll ever let go of this// Say goodbye to the old me// We ain’t friends anymore, you don’t know me// I know I could die any moment// If I do, just remember this. (NF – Remember this)

Când eram a XI-a și m-am îndrăgostit antepenultima dată, nu înțelegeam nimic din ce se întâmpla. Aveam deja prieten, nu-l sufeream, aveam alte priorități la vremea respectivă – sau cel puțin eu așa le vedeam, veneau examenele, mă întorceam pe toate părțile că nu știam ce vreau să fac cu viața mea etc. Ajunsesem să am o stare destul de nasoală, îmi bătea la ușă o depresie, ieșisem din rutina mea normală. Am renunțat la omul respectiv și am căzut într-un univers în care credeam cu sfințenie. A dat cu ceară pe podea și am scăpat la el în brațe. După două luni, ajunsesem în pragul disperării. Sincer, habar nu am unde s-a greșit, sau cine, sau când, cum, de ce. Am apelat într-un final la ajutorul mamei mele, pe care inițial a pufnit-o râsul la cât eram de amețită, dar mi-a spus o chestie care mă urmărește de câțiva ani și pe care mi-am luat-o, în idealismul meu, ca mantra: … Dive deeper

— About me —

Favourite sentences in literature

June 7, 2022

„Orice om traversează deşertul, măcar o dată în viaţă, cu pielea arsă de soarele nemilos, cu gura seacă şi gâtlejul uscat, cu tălpile sângerânde, cu ochii ieşiţi din orbite, în căutarea unui semn al îndurării. Pe unii, suferinţa îi înalţă şi îi mântuieşte, pe alţii îi înnegurează şi îi strică, pe toţi îi omoară de-a binelea, dar depinde cum mori, da, depinde cum mori, nu când mori.”

“Everybody crosses the desert, at least once in a lifetime, with their skin burnt by the ruthless sun, their dry throat and cotton mouth, their bleeding soles, eyes bawling out, looking for mercy and forgiveness. Suffering saves some, it lifts them up above their own; suffering destroys some and makes them barely carry themselves. It kills each and every one of them, but it only matters how you die, yeah, it matters how, not when.”

Adrian Pârvu, Sângele apă nu se face

 

 

 

“If I speak in the tongues of men or of angels, but do not have love, I am only a resounding gong or a clanging cymbal.  If I have the gift of prophecy and can fathom all mysteries and all knowledge, and if I have a faith that can move mountains, but do not have love, I am nothing. If I give all I possess to the … Dive deeper

— About me, Idealism, Random Blathers —

Ce găsesc pe sub piele – pagini de jurnal pe care nu le vei citi niciodată, cum nici eu nu voi afla niciodată de ce

June 7, 2022

Me: Păi și ce vezi?

Somebody, all pissed: Și eu am fost la un moment dat omul care își dădea pielea de pe el, tocmai că îi păsa de cei din jur. Dar ghici ce, mi am ars pielea și de asta ai văzut gheața aia în mine

Me: Păi.. Asta nu îmi răspunde la întrebare

Somebody, interrupted: Asta era continuarea de la ideea mea. Acum îți răspund

Somebody, seeing something in me: Văd o persoană care e atentă la totul în jur, la toate gesturile ei și mai ales la gesturile celor din jur. Care oferă și oferă și oferă și la final de zi nu trage linie să vadă dacă e pe minus chiar dacă știe că e pe minus că nu îi pasă. Dar la un moment dat când rămâne goală din chestii de dat se uită în jur să vadă dacă are de unde primi ceva înapoi și ghici ce, când ridică capul la suprafață nu mai e nimeni acolo.

You: Dar oricând ai ridica capul la suprafață, mă vei găsi acolo.

✴✴✴

Cred că ăsta e unul dintre cele mai dureroase dialoguri pe care le-am purtat cu tine. Și zic asta pentru că mă doare, și nici măcar nu știu să îți zic de ce mă doare așa de tare. Nu era dureros la vremea … Dive deeper

— About me, Random Blathers —

20 de lucruri care mă fac fericită, de ce depinde fericirea mea și ce fac când se rătăcește

June 7, 2022

Am aproape douăzeci de ani. Douăzeci de primăveri. Douăzeci de zile de naștere (soon). Cel puțin douăzeci de situații în care mi-am pus fericirea în mâinile sorții, sau în mâinile altui om. Ce curaj… Să îți lași fericirea în mâinile tremurânde ale oricui pretinde să n-o scape pe asfalt, să nu o spargă. Cel puțin douăzeci de situații în care mâinile tremurânde au tremurat cam prea tare. Cel puțin douăzeci de lecții învățate ca la școală, adică greșești până înveți din ce ai greșit. Fericirea e o chestie relativă, diferă de la om la om și niciodată nu va fi resimțită la fel. Fiind atât de relativă, ea se găsește într-o infinitate de forme, sub o infinitate de pături, ascunsă prin vreun parc sau în brațele tale, lăsată de izbeliște la un colț de stradă, într-o intersecție unde plouă sau sub acoperișul bunicilor, într-un MasterCard sau prin Afi Palace Cotroceni. Găsindu-se într-o infinitate de forme, e foarte greu să te prinzi ce îl face pe om, sau pe un anumit om, fericit. Că sigur omului respectiv nu îi zâmbește inima cum îți zâmbește ție la două dimineața pe faleză la Cazino Constanța, și nici ție nu îți zâmbește inima cum îi zâmbește lui după ce a dat o tură cu tractorul. Dar, mă rog, poți să o iei ca pe … Dive deeper

— About me, Strength —

Despre blog, scris și unde aleg să mă refugiez. Cum e să ai nevoie de spațiu personal și să fii activ pe social media și cum se bat treburile astea cap în cap

June 7, 2022

De Paște am spus încolo și încoace – printre apropiații care mă știau că sunt o mare mare scriitoare de ficțiune în timpul liber – cu entuziasm, că vreau să îmi deschid un blog pe care să scriu, că m-am săturat să umplu caiete, că poate ce scriu eu le-ar fi util și altora să citească, că simt nevoia să mă afirm. Confruntându-mă cu un răspuns indiferent din partea lor, mi-am amintit care sunt adevăratele motive pentru care rândurile mele prind viață, și așa s-a născut acest site, inițial conceput pentru self-help, dezbaterea unor subiecte din sfera psihologică, mă rog, ajutatul oamenilor care se luptă cu diverse afectuni psihice (da, am zis afecțiuni psihice gen depresie, anxietate, tulburare bipolară etc – aștept să aruncați cu pietre) pentru a-i ajuta prin prisma experiențelor personale cu câte un sfat sau o viziune asupra lucrurilor. Poate o să ajungem și acolo, eu sper. Până atunci, just a blog.

Decizia de a scrie a fost luată pentru că, pentru mine, scrisul, ca și cititul, ca fumatul pentru unii, ca băutura pentru alții, este o portiță de refugiu prin care fug de fiecare dată când simt nevoia să mă eliberez. De când mă știu, scriu. Scriu tot ce îmi trece prin cap, toate frustrările, toate iubirile, toate nehotărârile și gândurile. Am teancuri de agende, de … Dive deeper

— About me, Idealism, Random Blathers —

7

June 7, 2022

// bedtime story //
Zi de zi mă retrag din ce în ce mai mult în lumea pe care am construit-o din vise grămadă. Îmi place să cred că trăiesc într-o lume mai bună decât este ea, de fapt. Că toți copiii cred în povești, că primăvara e plin de flori, că iubirea nu costă nimic. De câte ori deschid ochii, de-atâtea ori trec printe mulțimi de oameni cu nasul în telefon, mergând triști spre locul de muncă sau spre școală. Nervoși că au pierdut autobuzul sau că s-a pus roșu înainte ca lor să le scape piciorul pe accelerație. Înfășurați de reclame politice pe bannere inutile, ei au castile în urechi, muzica la maxim, cafeaua într-o mână și țigara în cealală.
Este un peisaj trist și sfâșietor cu care mă identific – și nu rareori. Mi-ar plăcea să mă pot desprinde de lumea în care mă trezesc de luni până sâmbătă (duminica visăm,-ez), să merg la birou liniștită și în drumul meu să-mi iau un buchet de flori care să înfrumusețeze geamurile corporațiilor, să uit că am telefon. Să zâmbesc mai des oamenilor, fără motiv, să ajut pe cine pot, cu ce pot. Să-mi amintesc de cei de acasă, de unde am plecat. Oamenilor! Ce este cu noi? Chiar nu mai avem 10 minute pe zi să iubim, să … Dive deeper

— About me —

Mixing faiths II

June 5, 2022

Mă întreb dacă a mai rămas ceva din sacii ăia de fluturi despre care povesteam acum mai bine de un an, în prima parte a poveștii. Niște schelete rătăcite. Ca și la oameni, energia lor rămâne și băntuie dacă proprietarul energiei nu s-a dus liniștit.

Îmi intersectez privirea cu a ta, sub o lumină roșie, de data asta chiar ruptă dintr-un film, un film pe care nu l-am considerat niciodată o realitate palpabilă și m-a trosnit fix în moalele capului.

M-am pierdut și nu știu încotro s-o iau, nicio busolă nu-mi ajută picioarele îngreunate să meargă în direcția corectă. Se întâmplă mult prea multe coincidențe și nu știu ce să fac, unde să mă refugiez, să mă retrag – dar știu că trebuie s-o fac, trebuie să fug, de tine, de noi, dar nu vreau, nu e corect… M-am pierdut și parcă-mi place că zbor, dar eu nu știu să zbor așa că o să dau cu căpocul de ceva cât de curând.

Sunt un om speriat de necunoscut. Dacă e comod, e bine.

Dar stai să te gândești că uneori comoditatea nu este totul. Nu-ți oferă nimic din ce vrea inima aia sălbatică și însetată. Nesăbuite sentimente și nenorociți fluturi, acum v-ați trezit să înviați?! Serios?! Nu merge așa și trebuie să ne prindem amândoi că nu e corect … Dive deeper

— About me, Idealism —

Mixing faiths

June 5, 2022

Fluturii trăiesc doar o zi pe pământ și arta de a avea răbdare, adunate in două pagini.  Acum vreo doua săptămâni am publicat un sketch, inspirat de ochii verzi ai unui prieten, în contrast cu clătitele cu afine din seara respectivă și o piesă veche a trupei 3 sud est. În seara asta terminăm sub influența ta și a unui pahar de vin demisec.

Ore de gândire și noduri în gât tuturor fluturilor care au murit la mine în stomac de-a lungul ultimilor douăzeci de ani, înmormântați într-o cutie de lemn putred printr-un colț de memorie, pe niște plăcuțe de argint, înconjurați toți de zâmbete și lacrimi, înfășați în mătase mov întrețesută cu fir auriu și parfum de vanilie; fluturi căzuți la datorie din cauza nerăbdării, că au vrut ei ca niște copii curioși șă ridice capul și să tragă cu ochiul la viitor. I-am adunat de la examene, primul sărut, primul atac de panică – cine a zis că fluturașii provin numai din chestii bune? Fluturi nerăbdători să te cunoască, fluturi nerăbdători să crească mari, să iasă de sub pământ, fără să știe că a doua zi vor pieri în razele soarelui. Fluturi nerăbdători să ia examenele, care dau din antene că picioare n-au, disperați de zbor. Pe primii i-am simțit când am avut primul sărut într-o scară de … Dive deeper