Education

Experiența mea și despre cum am trecut eu peste stresul examenelor – bacalaureat, admitere & primele sesiuni

Azi vorbim despre liceu, facultate, viitor, examene și emoții. Tips & tricks să scăpam de emoții – la sfârșitul textului.

Când eram la începutul liceului, aveam zero griji și credeam că toată viața va fi așa. Sau, mă rog, aveam griji de genul – cu ce mă îmbrac mâine, cum îl cheamă pe băiatul ăla frumos din ultimul an, cum să trec la chimie. Timp de doi ani, toate au fost bune și mai mult decât frumoase, învățam după-amiază, dormeam până la prânz, abia mai mergeam la meditații și vedeam serial după serial. În ciclul superior al liceului, în schimb, lucrurile s-au mai schimbat. Intram de dimineață, intram la 7:30 – deci la ora 5 eram sus; veneau simulările care, pe atunci, erau terorizante, semn că venea și marele examen al maturității – bacalaureatul (scriind acum, la un an după ce am trecut prin experiența asta, mi se pare un fleac și îmi e greu să materializez în scris niște emoții care atunci păreau mari, dar acum par nimic în comparație cu ce a urmat). Nu spun “marele” pe un ton peiorativ. Pentru mine, cel puțin, a fost chiar mare – un mare stres, o mare parte de nopți nedormite, o mare dificultate în a mă trezi dimineața, o mare emoție și o mare investiție atât materială, cât și psihică.… Dive deeper

About me, Mental Health, Strength

What to do when you feel like you can’t do anything. Fighting your thoughts & how I handle my emotional hindrance

A little intro about my mind and how it works and why not fighting your mind it is a dysfunctional way of approaching things you need handled.

I need to stand still when I write. Not necessarily physically still, but my mind needs to be in just one still place. Not thinking about college, not thinking about you, not thinking about myself, but just focusing on the idea that I want to expand. I need to find my words. And I don’t find them every time, I am not perfect, I am not always inspired. I don’t always have something to talk about. Today’s article is about those silent days. Those silent days and how to manage them. Those days when crying and chocolate sound like a good solution, always. Those days when I only want to sleep or do nothing. Not even binge a show (and I am a huge binge-watcher). If there’s one thing that I can do in those days, that is writing. About nothing. Nothing deep, nothing helpful, just superficial sketches of a scary feeling I may or may not be having at that moment. I need to stand still when I write. The world mustn’t move. Nothing moves on my watch. No leaf that falls from a tree, no time that passes by, no music … Dive deeper

Mental Health, Random Blathers

Trei dimineața…

Stau în pat, cu picioarele pe pervaz și mă îmbăt cu apă rece. Nu că mi-ar fi cald, dar alcool n-am voie și oricum mi-ar distruge neuronii și așa chinuiți. Îmi zboară gândul în zece locuri. Mi-e dor să scriu, parcă n-am mai scris de-o viață. Am avut o săptămână de foc. De luni până vineri, ca orice corporatrist. Ce-i drept, a trecut repede. Acum câteva săptămâni am semnat primul meu contract full-time. Luni am avut ultimul examen. În aceeași zi, am stat la muncă până la unu dimineața, ceea ce e relativ devreme.
Dimineața devreme. Am ajuns acasă, nu am dormit până la răsărit, când am tras pe dreapta mai mult din greșeală. După, am stat până după unu. De când lucrez, nu am somn. Munca îmi ține mintea ocupată, nu am chef să mă gândesc la nimic, pierd noțiunea timpului și cam uit de mine la birou, așa că dimineața, când ajung eu acasă, liniște fiind peste tot, nu-mi rămâne decât să mă torturez singură cu diverse filme. Cobor din taxi, îmi aprind o țigară și mă așez pe o bordură, mereu pe aceeași bordură. Fumez și mă uit la cer.
E liniște. E lună plină în seara asta, păcat că se îneacă în nori. Verific telefonul, mai trag un fum și urc acasă. Mă ascund în dormitor … Dive deeper

About me, Idealism

Privesc, în continuare, cerul. Nu așa cum mi-l desenează el. Ci așa cum îl desenez eu.

Yeah, they say when we grow up// You’ll understand when you’re older// Guess I’m still a kid, I don’t know it// If I’ll ever let go of this// Say goodbye to the old me// We ain’t friends anymore, you don’t know me// I know I could die any moment// If I do, just remember this. (NF – Remember this)

Când eram a XI-a și m-am îndrăgostit antepenultima dată, nu înțelegeam nimic din ce se întâmpla. Aveam deja prieten, nu-l sufeream, aveam alte priorități la vremea respectivă – sau cel puțin eu așa le vedeam, veneau examenele, mă întorceam pe toate părțile că nu știam ce vreau să fac cu viața mea etc. Ajunsesem să am o stare destul de nasoală, îmi bătea la ușă o depresie, ieșisem din rutina mea normală. Am renunțat la omul respectiv și am căzut într-un univers în care credeam cu sfințenie. A dat cu ceară pe podea și am scăpat la el în brațe. După două luni, ajunsesem în pragul disperării. Sincer, habar nu am unde s-a greșit, sau cine, sau când, cum, de ce. Am apelat într-un final la ajutorul mamei mele, pe care inițial a pufnit-o râsul la cât eram de amețită, dar mi-a spus o chestie care mă urmărește de câțiva ani și pe care mi-am luat-o, în idealismul meu, ca mantra: … Dive deeper

Education, Mental Health

About the world that passes me by

“Of course I’ll hurt you. Of course you’ll hurt me. Of course we will hurt each other. But this is the very condition of existence. To become spring, means accepting the risk of winter. To become presence, means accepting the risk of absence… But if you come at just any time, I shall never know at what hour my heart is to be ready to greet you. Just that, said the fox. To me, you are still nothing more than a little boy who is just like a hundred thousand other little boys. And I have no need of you. And you, on your part, have no need of me. To you I am nothing more than a fox like a hundred thousand other foxes. But if you tame me, then we shall need each other. To me, you will be unique in all the world. To you, I shall be unique in all the world….You become responsible, forever, for what you have tamed.” – Antoine de Saint-Exupéry,The Little Prince

Years ago, after finishing my sophomore year of highschool, she left. Left after I wiped the floors with her dignity. She left and he was proud of me. He was proud that I was finally able to overcome her. I sent her away, made her take the first … Dive deeper

Random Blathers

Toxic relationships & how to get away with murder

 

I did disappear for around two months. I’m in the process of getting my life together (isn’t anyone this age?). Changed jobs (night shifts are awesome if you don’t expect to have a life in between shifts), managed to get an internship of which I’m very proud of (junior analyst, yay!), passed some of my exams in college. It was a busy summer, indeed. Didn’t travel anywhere, honestly, I was focused entirely on exams and work. I didn’t like my work, but I didn’t hate it either. Made tons of friends. Kept myself busy, so my mental health would reinstate into normal. It’s been spacey these days. I think I’ve lost a little party of myself into space. At some point, I was so sad that one day, my best friend from work, who lived in another city, sent out the whole management team to me to hug me, thing that taught me that feelings need no distance, joy needs no reason and grace comes from within. The guy taught me how to be heartfelt when I almost forgot what that meant. I pretty much am taking life as it is, trying to make the best out of it. Trying to live a healthy lifestyle, eating less chocolate (lies), almost fully quit alcohol. I sleep as much as possible, … Dive deeper

About me

Favourite sentences in literature

„Orice om traversează deşertul, măcar o dată în viaţă, cu pielea arsă de soarele nemilos, cu gura seacă şi gâtlejul uscat, cu tălpile sângerânde, cu ochii ieşiţi din orbite, în căutarea unui semn al îndurării. Pe unii, suferinţa îi înalţă şi îi mântuieşte, pe alţii îi înnegurează şi îi strică, pe toţi îi omoară de-a binelea, dar depinde cum mori, da, depinde cum mori, nu când mori.”

“Everybody crosses the desert, at least once in a lifetime, with their skin burnt by the ruthless sun, their dry throat and cotton mouth, their bleeding soles, eyes bawling out, looking for mercy and forgiveness. Suffering saves some, it lifts them up above their own; suffering destroys some and makes them barely carry themselves. It kills each and every one of them, but it only matters how you die, yeah, it matters how, not when.”

Adrian Pârvu, Sângele apă nu se face

 

 

 

“If I speak in the tongues of men or of angels, but do not have love, I am only a resounding gong or a clanging cymbal.  If I have the gift of prophecy and can fathom all mysteries and all knowledge, and if I have a faith that can move mountains, but do not have love, I am nothing. If I give all I possess to the … Dive deeper

Strength

Instagrammed // May 2018 in a few lines

May 23rd

I call them growing aches. You know, the pain children feel when their bodies grow? It’s the same with adults when their mind expand and they have to face brutal, real life. And I don’t mean, by any ways, bills or the negative response of a job interview, as I don’t talk about failed exams, as I don’t want to go into the subject of daily matters. I’m talking about the pain you feel when you look into the mirror and you don’t even see yourself. That’s loneliness. When you wake up as you usually do, get up and make coffee, brush your teeth and comb your hair, iron your shirt and go about your day. In complete, deep silence, hidden in some radio tunes you play just so you don’t feel the pain.
That’s a normal morning routine for the most of us, ain’t it? Just so you’re able to function like a, well, grown up, huh? But what does it mean to grow up? Get a job from 9 to 5? Dine with friends and get tipsy on friday nights over long weeks at work and boring weekends? Finish college, girl, or you’ll end up exactly like them. Don’t go out dressed like that, you’re 20, for fuck’s sake. Don’t tell them what hurts.
And

Dive deeper
About me, Idealism, Random Blathers

Ce găsesc pe sub piele – pagini de jurnal pe care nu le vei citi niciodată, cum nici eu nu voi afla niciodată de ce

Me: Păi și ce vezi?

Somebody, all pissed: Și eu am fost la un moment dat omul care își dădea pielea de pe el, tocmai că îi păsa de cei din jur. Dar ghici ce, mi am ars pielea și de asta ai văzut gheața aia în mine

Me: Păi.. Asta nu îmi răspunde la întrebare

Somebody, interrupted: Asta era continuarea de la ideea mea. Acum îți răspund

Somebody, seeing something in me: Văd o persoană care e atentă la totul în jur, la toate gesturile ei și mai ales la gesturile celor din jur. Care oferă și oferă și oferă și la final de zi nu trage linie să vadă dacă e pe minus chiar dacă știe că e pe minus că nu îi pasă. Dar la un moment dat când rămâne goală din chestii de dat se uită în jur să vadă dacă are de unde primi ceva înapoi și ghici ce, când ridică capul la suprafață nu mai e nimeni acolo.

You: Dar oricând ai ridica capul la suprafață, mă vei găsi acolo.

✴✴✴

Cred că ăsta e unul dintre cele mai dureroase dialoguri pe care le-am purtat cu tine. Și zic asta pentru că mă doare, și nici măcar nu știu să îți zic de ce mă doare așa de tare. Nu era dureros la vremea … Dive deeper

About me, Random Blathers

20 de lucruri care mă fac fericită, de ce depinde fericirea mea și ce fac când se rătăcește

Am aproape douăzeci de ani. Douăzeci de primăveri. Douăzeci de zile de naștere (soon). Cel puțin douăzeci de situații în care mi-am pus fericirea în mâinile sorții, sau în mâinile altui om. Ce curaj… Să îți lași fericirea în mâinile tremurânde ale oricui pretinde să n-o scape pe asfalt, să nu o spargă. Cel puțin douăzeci de situații în care mâinile tremurânde au tremurat cam prea tare. Cel puțin douăzeci de lecții învățate ca la școală, adică greșești până înveți din ce ai greșit. Fericirea e o chestie relativă, diferă de la om la om și niciodată nu va fi resimțită la fel. Fiind atât de relativă, ea se găsește într-o infinitate de forme, sub o infinitate de pături, ascunsă prin vreun parc sau în brațele tale, lăsată de izbeliște la un colț de stradă, într-o intersecție unde plouă sau sub acoperișul bunicilor, într-un MasterCard sau prin Afi Palace Cotroceni. Găsindu-se într-o infinitate de forme, e foarte greu să te prinzi ce îl face pe om, sau pe un anumit om, fericit. Că sigur omului respectiv nu îi zâmbește inima cum îți zâmbește ție la două dimineața pe faleză la Cazino Constanța, și nici ție nu îți zâmbește inima cum îi zâmbește lui după ce a dat o tură cu tractorul. Dar, mă rog, poți să o iei ca pe … Dive deeper

About me, Strength

Despre blog, scris și unde aleg să mă refugiez. Cum e să ai nevoie de spațiu personal și să fii activ pe social media și cum se bat treburile astea cap în cap

De Paște am spus încolo și încoace – printre apropiații care mă știau că sunt o mare mare scriitoare de ficțiune în timpul liber – cu entuziasm, că vreau să îmi deschid un blog pe care să scriu, că m-am săturat să umplu caiete, că poate ce scriu eu le-ar fi util și altora să citească, că simt nevoia să mă afirm. Confruntându-mă cu un răspuns indiferent din partea lor, mi-am amintit care sunt adevăratele motive pentru care rândurile mele prind viață, și așa s-a născut acest site, inițial conceput pentru self-help, dezbaterea unor subiecte din sfera psihologică, mă rog, ajutatul oamenilor care se luptă cu diverse afectuni psihice (da, am zis afecțiuni psihice gen depresie, anxietate, tulburare bipolară etc – aștept să aruncați cu pietre) pentru a-i ajuta prin prisma experiențelor personale cu câte un sfat sau o viziune asupra lucrurilor. Poate o să ajungem și acolo, eu sper. Până atunci, just a blog.

Decizia de a scrie a fost luată pentru că, pentru mine, scrisul, ca și cititul, ca fumatul pentru unii, ca băutura pentru alții, este o portiță de refugiu prin care fug de fiecare dată când simt nevoia să mă eliberez. De când mă știu, scriu. Scriu tot ce îmi trece prin cap, toate frustrările, toate iubirile, toate nehotărârile și gândurile. Am teancuri de agende, de … Dive deeper

Education, time&mind management

T&MM: WORK – SCHOOL – LIFE BALANCE

MÓTTO, mottouri, s. n. Citat luat, de obicei, dintr-o operă consacrată sau semnată de un autor celebru, pus la începutul unei lucrări, a unui capitol etc. cu scopul de a releva ideea fundamentală a scrierii respective. [Scris și: moto] – Din it. motto, germ. Motto.

Am câteva principii care-mi ghidează zilele și rutina, două dintre ele fiind mottouri ce respectă cuvânt cu cuvânt definiția din DEX, cum ar fi Master your fucking mind sau Time to go to war with yourself, pe care mi le-am scris cu marker permanent pe oglindă și le repet Dumnezeiește în fiecare dimineață. Sunt desprinse din cartea lui David Goggins, Cant hurt me, carte devorată de două ori în 40 de ore, pe care o recomand oricui se simte câtuși de puțin pierdut. O să te zdruncine din toate încheieturile și o să o citești cu pixul în mână, cel puțin a doua oară. O să te doară. Nu o să te mângâie, ba chiar o să pună sare pe orice rană deja existentă.

Rutina este un subiect abordat de mine destul de des prin diverse articole, dar niciodată nu am dedicat unul pentru asta, crezând că nu este necesar. M-am înselat amarnic, mie fiindu-mi cel mai util. Așa mă pot sfătui despre cum să le combin pe toate când simt că … Dive deeper

Random Blathers, time&mind management

T&MM: Soft and clear

I am still here, you know. Even though I always have my headphones on, I am there, listening, watching, gazing. Staring at you staring back at me, I see it all. I hear it all. And I keep it all to myself. It is hard to become one of them, I simply cannot do it even though it’s a requirement nowadays. Why become like them? Let me be. Let me read my book on my way to wherever the hell I am going. Let me swear chatting with my best friend online since I have to behave. People don’t believe it, but I am actually the chillest at home. I pop on a face mask and eat cherries and watch a TV show now that I got the time for it, plan my outfits and scroll through Instagram, anything I can do that’s not involving using my three very, very tired brain cells left. I honestly do not have the energy to raise my voice as much as I used to and I think that’s a good thing about being tired. You shut the fuck up until you don t anymore.

I finished my exam session and it was horrible. Working a full-time job has overwhelmed me and my mind more than I would like to accept, but reality is … Dive deeper

Random Blathers

Summer nights

August // Iar am rămas iar între patru pereți mov, cu gândurile încețoșate de la atât fum de țigară, cât poate ieși dintr-un pachet pe zi. Nu obișnuiesc să fumez în camera în care dorm. Acolo păstrez tot ce a fost cândva mai pur și mai inocent în mine, perne de la benzinării, jucării de la Vlad, cărți și caiete din liceu, cutii cu amintiri, numerotate pe ani, din ce în ce mai goale, numărând spre prezent.Când eram mai mică, am învățat să desenez acolo unde-mi venea să tai, și uite-așa corpul pe care-l car în silă zi de zi după mine a devenit o pânză albă ce se curăță seară de seară, gata pentru noi schițe în pensule cu vârf flexibil și sclipici comandat de pe ebay. Astăzi este una dintre puținele zile în care mi-aș fi dorit să am carnet de conducere. Probabil acum eram în drum spre mare, fără interes în legătură cu suma de pe bonul de la pompa 6 a benzinăriei de la colț. Iar am rămas fără idei și energia de a apăsa pe taste, am încercat să urc ceva pe blog și n-am avut ce. Iar am rămas fără voință și dorință. Iar mă doare energia Pământului pe care-mi fac veacul. Mă uit în stânga și-n dreapta, în sus și-n jos, mă uit … Dive deeper

Random Blathers, time&mind management

r i s k s

We forgot what stomach pain feels like, caused by hours of laughter, so we’re so shocked when it happens. We forgot what muscle pain is, outside the gym. We refuse to get out of our routines, we refuse to quit one hour of sleep for one hour of fun. We’re young and dying. We should be young and happy. And when sparks of happiness appear, we don’t know how to react to it, we get scared and blame the high. We go out against our mood, thinking it is going to be for the better, because we see ourselves so “antisocial”, and then we blame ourselves for actually enjoying another man’s presence. We light up a cigarette after a blunt, get home late and pour a shot so we can go to sleep, even if it’s against all our rules we guide our lives after.  Because if nobody sees it, it never happened. We forgot to smile back at strangers. We forgot that they’re not as unknown as we think.

So now that we agreed that, when alone, we let ourselves enjoy things we would otherwise feel guilty about, how does that impact us and why aren’t we brave enough to live life, exactly as it is served to us?

Who cares if someone sees you? Why hide? Why are … Dive deeper

Mental Health

sos

Dacă erați curioși, măcar acum, în septembrie (National Suicide Prevention Month) cum arată depresia dimineața, la prânz și seara, un simptom al multor boli psihice, de multe ori trecute cu vederea sau diagnosticate prost de medici dornici să prescrie încă o rețetă colorată, uită-te la poza de mai jos și spune-mi de ce suferă fata asta.

Lui Vlad Stroescu îi mulțumesc pentru multe, zilnic, că mă pune deseori pe gânduri, chiar dacă nu stie.

Poate ar trebui să mai lăsăm dracului răutatea și veninul cu care scuipă fiecare cuvânt la 7 dimineața în trafic și să punem cantitatea dorită de zahăr în cafea. Fiecare zi pe rând. Fiecare oră pe rând. Fiecare om pe rând.

Faptul că machiajul meu este impecabil dimineața și am cămașa călcată la dungă nu înseamnă că am avut chef să mă dau cu rimel să arăt ok la muncă. E efort, infim pentru mulți, extrem de obositor pentru mine. Faptul că am unghiile făcute și tenișii curați nu spune nimic despre mine. Cu unghiile alea mi-am rupt pielea de pe oase.

Uităm că trăim printre oameni care o duc poate puțin mai rău decât noi. Fiecare cu ale lui. Just respect it. And ask for help.

Să nu vă temeți să cereți ajutor. Chiar și anonim, mie, pe blog, sau bunicilor voștri, sau unui străin … Dive deeper

About me, Idealism, Random Blathers

7

// bedtime story //
Zi de zi mă retrag din ce în ce mai mult în lumea pe care am construit-o din vise grămadă. Îmi place să cred că trăiesc într-o lume mai bună decât este ea, de fapt. Că toți copiii cred în povești, că primăvara e plin de flori, că iubirea nu costă nimic. De câte ori deschid ochii, de-atâtea ori trec printe mulțimi de oameni cu nasul în telefon, mergând triști spre locul de muncă sau spre școală. Nervoși că au pierdut autobuzul sau că s-a pus roșu înainte ca lor să le scape piciorul pe accelerație. Înfășurați de reclame politice pe bannere inutile, ei au castile în urechi, muzica la maxim, cafeaua într-o mână și țigara în cealală.
Este un peisaj trist și sfâșietor cu care mă identific – și nu rareori. Mi-ar plăcea să mă pot desprinde de lumea în care mă trezesc de luni până sâmbătă (duminica visăm,-ez), să merg la birou liniștită și în drumul meu să-mi iau un buchet de flori care să înfrumusețeze geamurile corporațiilor, să uit că am telefon. Să zâmbesc mai des oamenilor, fără motiv, să ajut pe cine pot, cu ce pot. Să-mi amintesc de cei de acasă, de unde am plecat. Oamenilor! Ce este cu noi? Chiar nu mai avem 10 minute pe zi să iubim, să … Dive deeper

Uncategorized

Abandonment trauma and repercussions in early adulthood

References & bibliography:

https://www.rosewoodranch.com/abandonment-trauma/ – long story short

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3386595/ – details

https://www.eggshelltherapy.com/sensitivity-and-childhood-trauma/ – how to basics

https://www.verywellmind.com/what-are-the-effects-of-childhood-trauma-4147640 – PTSD explained

https://www.longdom.org/open-access/role-of-early-childhood-traumatic-stress-in-the-development-of-ptsd-inadulthood-a-review-Psychiatry-1000264.pdf – PTSD explained

http://scholar.google.ro/scholar_url?url=https://www.mdpi.com/1660-4601/9/5/1908/pdf&hl=ro&sa=X&scisig=AAGBfm2UIj_ajcNn5E1Bs3VC829sN_BGcg&nossl=1&oi=scholarr – complex detaliation of abandonment and how it can impact early childhood… Dive deeper

Education, time&mind management

T&MM – Legalizarea drogurilor ușoare (Anul I, Semestrul I, FMI) – eseu gândire critică și etică academică – draft

Legalizarea drogurilor ușoare

Stăm față în față cu tări care au legalizat consumul de (anumite) droguri de aproximativ patru decenii. Înconjurul nostru avem internetul și generația Z, obsedată de utopic, atipic și judecată. Drogurile se impart în trei categorii: anestezice, stimulente și perturbatoare (complet interzise prin lege). Sunt multe clasificări în mediul online, mai puține printer cărți, dar cred că suntem cu toții de acord că anestezicele sunt cea mai ușoară formă de drog. Aici intră și benzodiazepinele și „iarba” (marijuana/cannabis, hașiș). Îmi este greu să adopt o poziție fermă, de-a stânga sau de-a dreapta drogurilor, luând parte la boom-ul creat de dezvoltarea tehnologiei. Suntem generația care folosește venlafaxina pe post de cafea (totuși, nu cred că aceasta este clasificată drept drog ușor, nefiind benzodiazepină sau procurată din natură, ci un drog sintetic folosit ca și adjuvant pentru stările depresive majore, rezistente la tratament) și xanaxul pe post de ceai de tei, generația care fumează iarbă cu tutun în spatele liceului. Drogurile de tip anestezic sunt destul de ușor de procurat în România – te duci la psihiatru, îi spui că ești depresiv, anxios, că nu dormi și că te macină tot felul de gânduri și gata, te-ai trezit cu o rețetă verde în mână. Te întrebi în drum spre farmacie dacă le vei lua constant sau doar în scopul … Dive deeper

Random Blathers, Strength

Little things to never forget

“Don’t just see me, but get to know me. Understand me. Teach me. Don’t just look at me, but dive deeper. Learn about me. Value who I truly am.”

“Sometimes people think they know you. They know a few facts about you, and they piece you together in a way that makes sense to them. And if you don’t know yourself very well, you might even believe that they are right. But the truth is, that isn’t you. That isn’t you at all.” —Leila Sales

“Here’s to the ones who have nothing figured out in their lives currently, the ones who wake up each day with no desire to ever leave their beds, the ones who fake smiles and wear a mask each day just so they wouldn’t hurt anyone around them, here’s to the ones who sleep with tears in their eyes and pain in their hearts, the ones who stay inside for days trying to pull themselves together as if they’re a puzzle missing all its pieces, here’s to the ones who find themselves spacing out thinking about how lonely they feel deeply in their bones even when they’re surrounded by all their loved ones, here’s to the ones who are afraid of their own thoughts and own beings, the ones who have to fight every damn day … Dive deeper

Idealism

Mirrors

Deseori mă surprind scriind despre lucruri pe care aș fi vrut să le aud de la alții în anumite momente. La fel de des mă surprind uitându-ma în oglindă printr-un chip străin mie. Caut liniște. Din camera cealaltă se aud țipete. De afară se aude muzică. Îmi pun căștile și fac abstracție de ce mă înconjoară. Plutesc. Scriu sau mă uit pe tavan. Ascult un podcast sau o carte audio în loc de muzică, deși Spotify e sfânt. Dacă e seară, desfac o sticlă de vin nemțesc și aprind o țigară. Dacă e frig, fumez din țigara electronică. Vezi tu, mă mulez foarte usor unor împrejurimi nu neapărat confortabile mie. Sunt un om dependent de ceva ce urăște – schimbarea. În rău sau în bine, o urăsc la fel de tare, deși sunt conștientă că fără ea nu există vreun fel de evoluție. De fiecare dată când am suportat consecințele schimbării lucrurilor din jurul meu, a trebuit să suport și propria-mi schimbare. E greu să înveți așa des să trăiești cu alt om cu care nu te mai identifici. E ca și când ai sări din relație în relație, toate la intensități inimaginabile sanctuarului tău sfânt și cald, unde nimic rău nu se poate întâmpla. Doar că tu nu știi că e toxic – încă. Te obișnuiești cu ele și … Dive deeper

Random Blathers

Virtues

Is patience a virtue, though? Faith, hope, charity, fortitude, justice, prudence and temperance are all considered the Seven Heavenly Virtues. So you can be strong, empathic and careful and you’d be virtuous, but I think patience may kill every spark in you. Yes, usually hurrying stuff is not a wise thing to do if not imperiously necessary, but how do you handle the primary instinct that burns through your veins? May it be work related or something personal, haven’t you ever pushed it a little bit and succeed? But haven’t you ever push it a bit and disastrously fail? When and how do you know if you should be patient? Wait for friday to pass and a new weekend to come and here’s how years will pass so fast; but wait for someone, wait for the paycheck, wait for anything good that would give your heart a glimpse of satisfaction and you’ll feel like you’ve been waiting forever. So what if you don’t want to waste your time waiting? What if you want to actually feel like living – or at least, trying to get out of that routine? Because you’ll go back knowing your routine is good, it got you out of so much trouble. Spared you the morning hurry, because you always wake up early enough to drink … Dive deeper

Random Blathers

Spring helter-skelter

May 3rd

Midnight thoughts veiled me again, I’m in pain and miserable. I am looking for the moon that doesn’t exist on my ceiling, nor does it live close enough to me. For an escape that I fear, because the only escape that exists is the one that scares me the most, shivers down my spine. It’s a home I do not want to let go of, but it is not my home. Unbreak me and bring me back to life, because I am bound to you with all my being and all my energies. Tonight I am crying even though you are holding my hand. I am crying under pressure, that you might not hold it next time I will be crying. It s a hopeless cry, it is a cry for help and it is a cry for love – because i love you like i love myself, my soul, my only will to be alive. I’m in pain and endangered, my soul feels unsafe, stepping into the unknown, how do I protect it from me and you? Because you don’t understand, my soul needs to be protected. I would die caring for its well being and to protect it. I would die for my soul. I just hope it will not die along with me. Cause I, … Dive deeper

Mental Health, Random Blathers

THIS IS NOT ABOUT ME!

My beliefs are strongly intertwined with my synapses and always have been – and I have read all I could ever find about them. This is not about religion, race, sexual orientation, it’s not about my state of mind. This is for the other selves I could have been but chose not to become because I feel the need of explaining myself in front of my harshest judge – my conscience, my senses of right or wrong and today I chose the right path of rehabilitating my soul and thus I feel like telling the truth and moving on.

I have chosen to become who I am based on my past, which I am not going to offer many details about but rather do an introspection and note down the conclusions.

I have chosen to believe in who I am because my gut never, but absolutely never lied to me. I have had anxiety all my life as a symptom of borderline personality disorder and you would say a borderline mind cannot do justice to itself but I have come to the conclusion that it is the only rehab I have left.

I have chosen to end interpersonal relationship because of the toxicity they were veiled in, and it wasn’t always them. It was me and my needy soul, not … Dive deeper

Mental Health, Strength

Trigger warning

October

This year, on World Mental Health Day, I was not able to get a word out on my blog, in spite of my yearly attempts to raise awareness. My mental health is bad. I am listening to the same song on repeat for days, eating the same poor meals daily because I cannot enjoy new or unusual tastes. I moved out of my boyfriend’s house because I am an impulsive brat and something wasn’t right. I wasn’t right. I did not belong there. I am back at my mom’s house and I never belonged here either. I never feel home anymore. I cannot enjoy anything anymore. I got the job that I always wanted and I never get to enjoy it. I’m too sad to get out of bed and working from home in a global pandemic isn’t working. I got back into school and I love it and I always will till the last second of it but I never seem to finish anything. I am going out with guys (friends) just so I can remember stuff. I tend to forget a lot because of my medication. I smoke a lot. I work Monday to Friday and have school after my schedule and in weekends. I get so depressed when I finish work earlier because I have nothing … Dive deeper

Idealism

If i could, I would just go downstairs

And you‘ll say that you don’t care, that you never cared, and that you don’t give a shit about what happens tomorrow. But I hear the tremble in your voice, I learned how to tell when you were truly upset from when you were just mad, anger bubbling beneath the surface, and I wish you‘d just say that tonight was a disaster, that we were a disaster, but you don’t. So I‘ll let you think that I believe you when you say that you don’t feel a thing and I‘ll let you go even though I know you just want to be held one last fucking time. You’ll let me think that everything that’s ever come out of your mouth was a lie when in reality you have never learned how to tell the poisonous words you throw around so carelessly from the truth. When in reality you don’t care about a little heartbreak, about a little pain, as long as you get a couple of carefree moments out of it. But you don’t call and you don’t text and you never say the things that feel like lead on your tongue because you remember me letting you leave, me allowing you to walk away without so much as a backwards glance. Thinking I was too much of a coward … Dive deeper

Mental Health

The life I have never lived

I was never prepared for the moment when life would just show me how insignificant I am. I thought I could live a life full of joy and greatness, but here I am unable to tie two phrases together, bawling my eyes because I can’t find one word to describe how I am feeling – constantly under the pressure of what I could have been and what I could have lived.

I am jealous of all my other selves, coexisting but in separate universes, unable to see or help me and me unable to ask them for help and guidance. I am lost…

I could have been great, you know? The greatest. I was good at what I was doing. I was thriving, smart, beautiful and nothing could have stopped me from fulfilling my dreams. Yet here I am, in the darkness of my room, the same four fucking walls I am so sick of, wondering what changed. Why am I like this?

Why does my happiness now depend on others? Why am I just waiting for time to pass? For what? To get old and have the same frown every day. I cannot recognize this girl…

Why am I so scared of myself? Of being happy with no reason? Why do I feel like I need to be in … Dive deeper

Strength

Adolescența lui Adrian Zografi

Pentru ce îndrăgim un om, un necunoscut, un străin, câteodată, cu care nu izbutim nici să ne înțelegem? De ce ne pornim să-l iubim nebunește să chiar să nu putem trăi fără el? Te uiți în ochii lui, care sunt ca și ai tăi, și zărești într-înșii nesfârșitul dorințelor tale.… Dive deeper

Strength

Adolescența lui Adrian Zografi II

De ce iubim, întotdeauna, cu pasiune? – fiindcă aceasta ne face foarte fericiţi; de ce trebuie să o mărturisim sincer? – fiindcă aceasta îl face fericit pe celălalt; de ce trebuie să căutăm să dovedim aceasta, chiar cu preţul sacrificiului? – pentru a ne da puterea să sperăm că, numai în felul acesta, omenirea va izbuti, într-o bună zi, să-şi lepede cel mai mârşav păcat – egoismul brutal. Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile… să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea… să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp… şi apoi să râzi!… Dive deeper

Education

Despre conștiință

De ce atâta mister?


Susan Blackmore abordează în paginile de studiu mai multe puncte de vedere prin care ne-am putea face o idee despre ce este această conștiință misterioasă:
Cum o fi să fii… Dacă există senzația de a fi ceva, înseamnă că acel lucru este conștient.
Subiectivitatea sau fenomenalitatea… Experiențele proprii
Qualia… Deși unii filosofi susțin că asta nu există (inclusiv eu), roșeața roșului…
Marea problemă: Cum se poate ca, din creierele noastre obiective, să survină cele obiective?
Conform altor surse (din bibliografia menționată la finalul referatului), conștiinta are patru aspecte diferite. în primul rand, există tărâmul conștiintei, denumit uneori tărâmul minții sau spațiu de lucru global. Ei au numit acest aspect conștiență. În al doilea rând, există obiecte ale conștiinței, precum gândurile și sentimentele, care apar și se consumă în acest tărâm. În al treilea rând, există un subiect al conștiinței, cel care experiază și/sau martorul. (Definitile oferite de dictionar se referă, într-adevăr, la subiectul conștiinței sau la sinele conștient cu care ne identificăm). În al patrulea rând, în filosofia idealistă vorbim despre conștiința cu fundament al întregii existențe.
Pentru mine, conștiința e ce mă roade când greșesc, ce mă apasă în serile anxioase în care mă simt infimă – un așa-zis tărâm al tuturor imaginilor, amintirilor și trăirilor stocate în memoria creierului meu. La mine se aplică … Dive deeper

Idealism, Strength

Monolog catre Dumnezeu

Hei,

Știu că nu ne cunoaștem, poate că ai auzit despre mine în stânga și-n dreapta, că lumea mai bârfește. Mi-ar plăcea să te scot la un ceai fierbine, știu că ți-e frig, și mie îmi este. Nu îmi stă în fire să mă bag în seamă, de fiecare dată când am făcut asta s-a terminat prost și evit situațiile de genul. Am auzit multe despre tine. Despre unele – aproape că nu mi-a venit să cred, cică ești peste tot, auzi la ei. Cred totuși că mă știi, că tu le știi pe toate și îi știi pe toți. Nu o spun pe un ton peiorativ, nu, e chiar impresionant.

Mă întreb dacă știi cum arăt, cine sunt, ce gândesc. În ce culoare mi-am vopsit părul, nuanța mea de fard de zi cu zi, șosetele preferate, desuurile dantelate sau pantalonii pufoși dimineața când deger, dacă port aur sau argint (deși mă îndoiesc că-ți pasă). Primul lucru pe care-l fac când deschid ochii, dacă pocnesc sau nu biluța de la țigara de dimineață, după cine întind mâna înainte să adorm. Mă întreb, oare, măcar te interesează? Nu cred că ai idee câte ți-aș spune dacă te-aș prinde măcar o seară, pentru câte te-aș blama și mi-aș cere scuze știind că a fost doar vina mea, și că fiecare om suportă … Dive deeper

About me

Mixing faiths II

Mă întreb dacă a mai rămas ceva din sacii ăia de fluturi despre care povesteam acum mai bine de un an, în prima parte a poveștii. Niște schelete rătăcite. Ca și la oameni, energia lor rămâne și băntuie dacă proprietarul energiei nu s-a dus liniștit.

Îmi intersectez privirea cu a ta, sub o lumină roșie, de data asta chiar ruptă dintr-un film, un film pe care nu l-am considerat niciodată o realitate palpabilă și m-a trosnit fix în moalele capului.

M-am pierdut și nu știu încotro s-o iau, nicio busolă nu-mi ajută picioarele îngreunate să meargă în direcția corectă. Se întâmplă mult prea multe coincidențe și nu știu ce să fac, unde să mă refugiez, să mă retrag – dar știu că trebuie s-o fac, trebuie să fug, de tine, de noi, dar nu vreau, nu e corect… M-am pierdut și parcă-mi place că zbor, dar eu nu știu să zbor așa că o să dau cu căpocul de ceva cât de curând.

Sunt un om speriat de necunoscut. Dacă e comod, e bine.

Dar stai să te gândești că uneori comoditatea nu este totul. Nu-ți oferă nimic din ce vrea inima aia sălbatică și însetată. Nesăbuite sentimente și nenorociți fluturi, acum v-ați trezit să înviați?! Serios?! Nu merge așa și trebuie să ne prindem amândoi că nu e corect … Dive deeper

About me, Idealism

Mixing faiths

Fluturii trăiesc doar o zi pe pământ și arta de a avea răbdare, adunate in două pagini.  Acum vreo doua săptămâni am publicat un sketch, inspirat de ochii verzi ai unui prieten, în contrast cu clătitele cu afine din seara respectivă și o piesă veche a trupei 3 sud est. În seara asta terminăm sub influența ta și a unui pahar de vin demisec.

Ore de gândire și noduri în gât tuturor fluturilor care au murit la mine în stomac de-a lungul ultimilor douăzeci de ani, înmormântați într-o cutie de lemn putred printr-un colț de memorie, pe niște plăcuțe de argint, înconjurați toți de zâmbete și lacrimi, înfășați în mătase mov întrețesută cu fir auriu și parfum de vanilie; fluturi căzuți la datorie din cauza nerăbdării, că au vrut ei ca niște copii curioși șă ridice capul și să tragă cu ochiul la viitor. I-am adunat de la examene, primul sărut, primul atac de panică – cine a zis că fluturașii provin numai din chestii bune? Fluturi nerăbdători să te cunoască, fluturi nerăbdători să crească mari, să iasă de sub pământ, fără să știe că a doua zi vor pieri în razele soarelui. Fluturi nerăbdători să ia examenele, care dau din antene că picioare n-au, disperați de zbor. Pe primii i-am simțit când am avut primul sărut într-o scară de … Dive deeper

Idealism

De-a Stanga si de-a Dreapta mea

Mereu m-am întrebat unde mi-aș putea găsi jumătatea, în liceu mă dispera gândul că nu o să îmi fie nimeni perfect complementar. Îmi era frică de societate și de oamenii care îi aparțin. Niciodată nu am fost un copil care să se muleze perfect pe pretențiile exteriorului, mereu am fost ori prea nemachiată, ori gulerul cămășii mele nu era perfect călcat. Dintotdeauna îmi amintesc existența permanentă a ceva-ului în neregulă din punctul de vedere al societății în care am evoluat – școală, familie, prieteni, colegi. Ai ajuns prea târziu acasă, Theodora. 5 la simulare la fizică? De ce te-ai apucat de fumat? Lasă-mi copilul în pace, tu cu ea nu mai stai! Ce influență proastă… Jumătatea mea era de negăsit. Nu am crezut vreodată că jumătatea este neapărat trasă din romantic, dar cu siguranță era trasă din veșnicie și iubire necondiționată. My better half era de negăsit și căram după mine lipsa ei, care atârna destul de greu. Cum să atârne greu ceva ce nu există, nu are nume, nu are formă? Obosisem să duc atâtea în spate.

Am încetat să mai caut jumătatea când am aflat că eu nu sunt o jumătate. Sunt un om întreg, cu trup și suflet, și nu îmi lipsește niciun organ, nici fizic, nici sufletește. Mi-a luat ani să înțeleg că jumătatea mea eram … Dive deeper