About me, Idealism

Privesc, în continuare, cerul. Nu așa cum mi-l desenează el. Ci așa cum îl desenez eu.

Yeah, they say when we grow up// You’ll understand when you’re older// Guess I’m still a kid, I don’t know it// If I’ll ever let go of this// Say goodbye to the old me// We ain’t friends anymore, you don’t know me// I know I could die any moment// If I do, just remember this. (NF – Remember this)

Când eram a XI-a și m-am îndrăgostit antepenultima dată, nu înțelegeam nimic din ce se întâmpla. Aveam deja prieten, nu-l sufeream, aveam alte priorități la vremea respectivă – sau cel puțin eu așa le vedeam, veneau examenele, mă întorceam pe toate părțile că nu știam ce vreau să fac cu viața mea etc. Ajunsesem să am o stare destul de nasoală, îmi bătea la ușă o depresie, ieșisem din rutina mea normală. Am renunțat la omul respectiv și am căzut într-un univers în care credeam cu sfințenie. A dat cu ceară pe podea și am scăpat la el în brațe. După două luni, ajunsesem în pragul disperării. Sincer, habar nu am unde s-a greșit, sau cine, sau când, cum, de ce. Am apelat într-un final la ajutorul mamei mele, pe care inițial a pufnit-o râsul la cât eram de amețită, dar mi-a spus o chestie care mă urmărește de câțiva ani și pe care mi-am luat-o, în idealismul meu, ca mantra: „privește cerul, așa cum ți-l desenează el”. Și acum că am trântit toate astea, o să le și despic; îmi imaginez că sună puțin rupte din realitate.

Fac public acest email primit de la ea, pentru că știu că e ceva ce ar spune oricui în situația mea și nu e genul care să se sfiască de a-ți trânti adevărul pe o farfurie rece. El vine ca răspuns la o conversație pe care i-am trimis-o, dintre mine și respectivul desenator de ceruri.

„Măi Theo, măi mamă… Pe bune? Chiar trebuie să te desprinzi de ce a fost și să te simți liberă, să poți să fii fericită. Nu e ușor, dar nici imposibil. Nu e bine să te ancorezi, să devii dependentă emoțional de nimeni. O să suferi toată viața după cineva. Apreciază ce ai în clipa respectivă și învață de la mine, mama ta, că… Cel mai sănătos lucru pentru psihic, ca protecție a ta, e să te debarasezi de tot balastul emoțional din tine. Indiferent ce înseamnă asta, indiferent cu câți rămâi alături (poate foarte, foarte puțini), învață să trăiești curat și împăcată și să poți face alegeri conștiente și favorabile sufletului și psihicului tău. Nu spune nimeni că nu o să mai greșesti, că nu o să te mai înșeli, că nu o să mai suferi, dar e bine să faci curat și să arunci mizeria și resturile, și toate cele ce-ți atârnă și te trag în jos. Periodic. Eu deja o fac a doua oară în viața mea. Și sunt foarte împăcată acum, nu mă uit în urmă, mă simt liberă și foarte, foarte fericită. Și, mai mult decât orice, mă simt în siguranță. Simt că pot să las frâiele și să mă las să plutesc, fără să mi se întample ceva rău. Simt că respir cu toți plămânii și am ochii limpezi deschiși… Dacă mi-ai trimis asta ca să afli părerea mea, eu ți-o spun. Nu că ar conta, când ești atât de încătușată emoțional. Eu zic să-l iei de mână și să nu te mai uiți înapoi. Să zburați împreună și să-l lași să te iubească, că meriți. Să nu te mai zbați în relații disfuncționale, cu certuri și gelozii, că nu e cazul la vârsta ta, și nici mai târziu. Așa cum scrie peste tot, privește cerul, așa cum ți-l desenează el. Desprinde-te de trecut.”

Și așa am făcut. Relația cu tipul respectiv s-a dus repede, nici acum nu știu de ce. Mă gândeam că poate sunteți curioși. Probabil la fel de curioși ca și mine, prefer să trăiesc cu impresia că n-a mers pentru că n-am știut eu să-l privesc pe el, pe cer, și asta m-a lăsat să trec destul de repede peste.

Am luat un făraș imens și o mătură și am făcut frumușel curat. Mi-a luat doi ani, fix. Nici mai mult, nici mai puțin, până am simțit că e îndeajuns de curat încât să pot să respir fără să-mi spună cineva că nu-i convine cum o fac. Am dus la reciclat oameni toxici, mi-am făcut curat în dulap, m-am pus singură pe picioare și am fugit mâncând pământul de orice părea disfuncțional sau cu potential de a mă trage în jos, ruptă bucățele. Am rămas, într-adevăr, cu o mână de oameni. Pe care, dacă îi sun la orice oră, răspund, care mă fac să fiu un om mai bun și m-au învățat de-a lungul vieții empatie și iubire. Mi-am aruncat la gunoi toate încăpățânările care mă îngreunau, am învâțat ce înseamnă să respiri fără să ai tone de presiuni pe suflet. M-am rupt de multe obiceiuri nasoale pe care le aveam și nu pot decât să zic că mama avea, ca întotdeauna, dreptate. M-am simțit mult mai împăcată după. Și de când am învățat să trăiesc așa, nu pot să zic că mi-e în vreun fel rău. Sau, cel puțin, nu de la asta.

De-a lungul anilor, până recent, cerul la care ador să mă uit, plin de stele, a fost mereu pictat. Picturile se văd numai noaptea, ziua sunt mult prea distrasă ca să las pe cineva să vadă ceva. Mereu a existat cineva să-l deseneze, pe el: pe cer. Un el sau o ea, mereu era cineva acolo, un actor păpușar jucându-se de-a viața pe pânza infinitului meu. De mică am adorat arta și poveștile, iar iubirea asta s-a metamorfozat într-o simplă plăcere de a citi împletită cu o afinitate pentru frumos. Nu m-a lovit niciun talent grafic, nici vreunul de orator. În timp, am învățat și să am puțin mai multă răbdare, așa că acum analizez din toate punctele de vedere orice problemă-mi pică-n mână. Deci, analizez și orice schiță-mi aruncă cineva pe cer. Nu pot să zic că le-am văzut pe toate. Dar am văzut artiști care au pictat cu sânge, care și-au dat și sufletul pentru munca lor, artiști din care nu a mai rămas mare lucru când a răsărit soarele. Am văzut piese de teatru jucate pe covoare de stele si nebuloase, cu actori delicioși și personaje de zahăr. Am văzut ploi și furtuni, am văzut cer senin și iarbă verde, am văzut rai, iad, foc și pasiune, durere și ură, iubire și bătăi de inimi.

Discutam cu alter ego-ul meu într-o seară și m-a întrebat, „Tu cum l-ai desena?”. Mi-am adunat materialele, am dat cu clor pe pânză, mi-am cumpărat cărbuni, pensule, uleiuri și, după săptămâni de gândire și de făcut curaj, mi-am văzut viitorul cu ochii. N-am avut niciodată talent la desen. Mai mult de-un stickman nu știu să desenez. Niciodată nu am colorat figurile fără să depășesc conturul. Iar la portrete sunt un dezastru. Dar mi-am luat inima-n dinți și, pe infinitul meu, m-am apucat de turnat suflet. L-am sculptat în fel și chip, colorat în cele mai cerești combinații, presărat cu sclipici și steluțe aurii și câteva kitsch-uri de planete, am trântit undeva și-o pereche de ochi albaștri, ca să am cu cine să fac concurs de clipit și-o motivație în plus să mă holbez la ei și ei la mine. Mi-am vărsat toate visele și dorințele acolo, toate fricile, toate ambițiile, coșmarurile și cele mai frumoase transpuneri în alte universuri. Am aruncat acolo culorile preferate, lângă cele mai rare delicii  din ciocolată și parcă, pentru prima dată, cerul meu a prins viață. Și unde există viață, există iubire, și unde există iubire, există orice.

Așa am descoperit, după douăzeci de ani, iubirea de sine. Ce înseamnă să te pui pe primul loc. Să faci ceva și pentru tine, ca să devii mai solid, ca apoi să faci pentru alții. Să te uiți în jur și să nu ceri înapoi nimic, și să nu uiți să oferi înapoi înzecit față de cât ți s-a oferit. Să te uiți în sus și să vezi ce vrei tu să vezi, nu ce-ți desenează alții.

Privesc, în continuare, cerul. Nu așa cum mi-l desenează el. Ci așa cum îl desenez eu.

4 thoughts on “Privesc, în continuare, cerul. Nu așa cum mi-l desenează el. Ci așa cum îl desenez eu.

  1. Foarte fain! Eu merg mult pe principiul “Dacă nu-i soare pe cer, luminează-l TU”. Pun accentul pe “tu” pentru că de multe ori avem impresia că altcineva ne luminează cerul și vrem să-l privim la nesfârșit, însă lumina care ne împlinește în totalitate e cea care se află numai și numai în noi. Mi se pare că articolul ăsta vine cam în aceeași direcție cu ceea ce gândesc eu, așa că mă bucur mult că am avut ocazia să-l citesc.

    Keep up the good work! 😀

    1. Multumesc frumos, ti-am citit toate comentariile, inseamna enorm pt mine.
      All the love ‘n keep up the good work as well.
      xo

  2. Your style is unique in comparison to other folks I’ve
    read stuff from. I appreciate you for posting when you have the opportunity, Guess
    I will just bookmark this blog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *