Deseori mă surprind scriind despre lucruri pe care aș fi vrut să le aud de la alții în anumite momente. La fel de des mă surprind uitându-ma în oglindă printr-un chip străin mie. Caut liniște. Din camera cealaltă se aud țipete. De afară se aude muzică. Îmi pun căștile și fac abstracție de ce mă înconjoară. Plutesc. Scriu sau mă uit pe tavan. Ascult un podcast sau o carte audio în loc de muzică, deși Spotify e sfânt. Dacă e seară, desfac o sticlă de vin nemțesc și aprind o țigară. Dacă e frig, fumez din țigara electronică. Vezi tu, mă mulez foarte usor unor împrejurimi nu neapărat confortabile mie. Sunt un om dependent de ceva ce urăște – schimbarea. În rău sau în bine, o urăsc la fel de tare, deși sunt conștientă că fără ea nu există vreun fel de evoluție. De fiecare dată când am suportat consecințele schimbării lucrurilor din jurul meu, a trebuit să suport și propria-mi schimbare. E greu să înveți așa des să trăiești cu alt om cu care nu te mai identifici. E ca și când ai sări din relație în relație, toate la intensități inimaginabile sanctuarului tău sfânt și cald, unde nimic rău nu se poate întâmpla. Doar că tu nu știi că e toxic – încă. Te obișnuiești cu ele și speri să nu se mai schimbe nimic, că de, urăști schimbarea. Trăiești un coșmar alături de tine însuți și ti se pare că ești întru-un rai nemaivăzut, nemaisimțit, nemaiauzit. Și chiar și atunci când e nasol, rămâi pe loc de dragul comodității și al obișnuinței. Așa e și când nu îți dai seama cât de toxic ești pentru propria persoană. Te obșinuiești cu ce vezi în oglindă, accepți chiar dacă nu respecți, dar tot ți-e greu. Arunci caiete scrise cu suflet și sânge la gunoi, nu te interesează. Te speli pe cap la două-trei zile, plătești pe cineva să-ți calce rufele și pufăi aceeași aromă de fructe de pădure în fiecare seară. Asculți aceeași muzică deoarece este foarte confortabil. Mai că îți e frică de ce s-ar întâmpla dacă ai apăsa pe shuffle. Nu ieși pentru nimic din zona de confort, nici măcar puțin pentru o întâlnire.
Nu știi cum, dar te trezești în afara dormitorului. Ieșiți și-ți comanzi un gin&tonic pentru că știi din Sex and the City că nu are calorii (are) și parcă uiți pentru o clipă despre reflexia din oglindă. Subit parcă nu mai e așa greu să trăiești alături de o formă modificată așa pentru a nu lăsa imaginea să-ți trădeze universul din ochii în fața cărora se ascund piscine cu miere reflectând soarele unei zi calde de vară și în spatele cărora se ascunde un univers paralel; singurul lucru de care ești mândru și care ți-a mai rămas pe Pământ. Lumea ta, unde totul este exact așa cum vrei – ești arhitectul propriilor vise realizate, ai tot ce-ți dorești până te uiți în oglindă și îți amintești printre melodiile de club și paharele de alcool că nu e tocmai așa. Te trezești mahmur după o noapte nedormită și o dimineață moțăită cu părul puțin cam ciufulit și buzele uscate și te întrebi, cum de am reușit să fac eu asta? Să ies din zona mea de confort? Mai mult, cum de mi-a plăcut? Faci o baie și-ți faci unghiile, rupi eticheta unei bluze noi și o atunci pe tine în drum spre serviciu și urmezi aceeași rutină, cafeaua de la 1 minute, două țigări și multă apă, să țină de foame până la prânz.
Am învățat că este mai bine să respecți decât să accepți și este mai corect să asculți decât să domnești. Nu mai arunca nimic din ce scrii sau desenezi. Împrietenește-te la o cafea cu omul pe care-l vezi în oglindă în fiecare dimineață și-n fiecare seară. Este singurul care are curaj să fie vulnerabil în fața ta, pe care-l vezi și râzând, și plângând. Omul cu ajutorul căruia ai putere să te ridici din pat pentru o nouă zi și cu sprijinul căruia o duci la bun sfârșit. Este acolo pentru tine când ai atacuri de panică și când probezi cea mai frumoasă rochie pe care ai văzut-o în ultimele luni. Te susține chiar dacă te-ai împiedicat în drum spre tramvai și te iubește și te încălzește în cele mai reci seri. Stă cu tine la un pahar de vorbă așteptând, amuțit, să-i spui ceva. Nu fii hain. Vorbește cu el. Se simte la fel de singur ca și tine. Cunoașteți-vă și mergeți la cumpărături împreună și tratați-vă cu respect, chiar dacă nu vă acceptați mereu părerile unul altuia. Este cel mai bun prieten al tău și este mereu acolo pentru tine, chiar dacă tu nu ești. Neglijența nu-l va face niciodată să plece. Nu are cum. Există prin tine, i-ai dat viață. Nu-l vezi, nu-l simți, nu-l auzi, atât de tăcut e. Se mai arată din când în când în câte o oglindă. Șterge-o de praf. Luați-vă de mână. Schimbarea e mai ușoară-n doi și puteți sta de vorbă despre ea, să dezbateți până la răsărit, chiar dacă e ceață afară. Singurul care-ți va oferi mereu iubire necondiționată, chiar dacă tu nu o vei face mereu la schimb. E necondișionată, doar că încă nu știi.