Idealism

De-a Stanga si de-a Dreapta mea

Mereu m-am întrebat unde mi-aș putea găsi jumătatea, în liceu mă dispera gândul că nu o să îmi fie nimeni perfect complementar. Îmi era frică de societate și de oamenii care îi aparțin. Niciodată nu am fost un copil care să se muleze perfect pe pretențiile exteriorului, mereu am fost ori prea nemachiată, ori gulerul cămășii mele nu era perfect călcat. Dintotdeauna îmi amintesc existența permanentă a ceva-ului în neregulă din punctul de vedere al societății în care am evoluat – școală, familie, prieteni, colegi. Ai ajuns prea târziu acasă, Theodora. 5 la simulare la fizică? De ce te-ai apucat de fumat? Lasă-mi copilul în pace, tu cu ea nu mai stai! Ce influență proastă… Jumătatea mea era de negăsit. Nu am crezut vreodată că jumătatea este neapărat trasă din romantic, dar cu siguranță era trasă din veșnicie și iubire necondiționată. My better half era de negăsit și căram după mine lipsa ei, care atârna destul de greu. Cum să atârne greu ceva ce nu există, nu are nume, nu are formă? Obosisem să duc atâtea în spate.

Am încetat să mai caut jumătatea când am aflat că eu nu sunt o jumătate. Sunt un om întreg, cu trup și suflet, și nu îmi lipsește niciun organ, nici fizic, nici sufletește. Mi-a luat ani să înțeleg că jumătatea mea eram tot eu, ba chiar jumătatea mai bună a mea. My better half era tot focul dintre atrii și ventricule, era ambiția de neoprit a ideilor mele nebune, era stima și respectul pe care nu mi le-am prezentat niciodată față de mine, dar mereu față de alții. Îmi lipsesc, în schimb, energiile care-mi țin celulele împreună și împreunate, energiile care îmi încleștează mandubila și încordează palmele în pumni. Și în fiecare om cu care am avut onoarea de a împărtăși lacrimi sau vibrații, am crezut că văd o potențială jumătate și, când unul dintre noi încerca o asamblare, energia mea fugea de rupea pământul. Eu rămâneam. Ceva era mereu shady, nu făcea click din toate încheieturile. Am așteptat-o, dar mereu a venit prea târziu. Și așa m-a învățat că nu am nevoie de nimeni pentru ca ea să fie acolo. E sfioasă, fuge când nu este în zona ei de confort și se întoarce destul de greu, trebuie să mă dau peste cap de sute de ori până șă își recapete încrederea în mine. Nu poți completa un puzzle cu piesele altui joc, asteptând o îmbinare perfectă și o imagine care are sens pentru toată lumea. Mai presus de orice, nu poți să mai pui într-un puzzle piese, după ce l-ai rezolvat. Nu mai ai piese rămase. Toate sunt la locul lor. De ce să distrugi ceva atât de bine pus la punct?

Am luat o oglindă înaltă, de vreun metru optzeci, deci mult mai zdravănă decât mine, și am început introspecția. Cu caietul în mâna stângă și pixul în Dreapta, am desenat o rațiune pe-o parte și un trup uman pe alta. Am dat foaia și-am desenat în Stânga un suflet, în Dreapta o conștiință. Trupul și conștiința de-a Dreapta. Sufletul și rațiunea de-a Stânga. Cu markerul pe oglindă am tras o linie verticală de sus până jos, and there I was. Cele două jumătăți ale ființei mele, iar eu, gândul, la mijloc. Spectrul energiilor nu erau nici măcar centru-drepte, centru-stângi. Erau două versiuni ale mele, două Eu, care veneau de la polii opuși ai existenței mele.

Sunt un om întreg, nu o jumătate, dar spectrul existenței mele mă tot rupe în două, astfel ajungând să mă cert cu mine constant, să mă contrazic singură. Am de-a Dreapta mea, a gândului, o cumulare a energiilor ce mă împing spre autodistrugere, chiar dacă nu-mi șoptesc nimic nepoliticos, doar dezarmant. Amintiri cu oameni cărora le-am greșit, poate călcat strâmb, nerespectat, cuvinte spuse fără a gândi. Suflete destrămate, vise zdrobite, planuri mărețe de care m-am apucat și pe care le-am lăsat neterminate, iubiri neîmpărtășite, poate chiar și lucruri nespuse. Uși trântite, substanțe consumate, lacrimi șiroaie în miez de noapte. Cicatrici pe mâini, picioare, pe suflet – tăiate cu briceagul, fără să mă doară, fără să mă intereseze, fără să mă gândesc la nimeni din jurul meu care ar putea suferi pentru suferința mea. Punctele estice ale evoluției mele așteaptă să fie expuse la Muzeul Melodramelor București. Le-am zis în repetate rânduri să se potolească, că nu se va întâmpla și de fiecare dată când încerc să le calmez, parcă fac intenționat. Dreapta-mi spune mereu că nu voi reuși, nu fără ea, nu fără să mă încolăcesc ca o viperă pe lista lungă și subțire de judecată a lumii înconjurătoare. Dreapta este seducție, este dantelă neagră cu satin fin, codițe de pisică-n priviri și cizme peste genunchi, de catifea, tot negre. Dreapta este rea și îmi învăluie trupul în materiale fine, luxoase, bijuterii și parfumuri, genți și pantofi. Tot ea, nenorocita, se întinde ca o iederă spre conștiință și o împinge să continue cu această atitudine superioară, că doar muncește pentru tot de-i sar capacele. Dreapta e cu studii superioare, de-o eleganță și de-un rafinament rar întâlnit în zilele de astăzi, poate doar la doamnele ușor stridente, dar care au întotdeauna grijă să fie țiplă, cu părul aranjat, coafat, oja neciobită de pe nicio unghie, pantofi stiletto, tocuri cui. Fumează țigări subțiri, ascultă muzică bună, clasică, rareori radio. Se duce la teatru și la operă și are grijă să își expună cele mai scumpe rochii din șifonier, asortate cu farduri în nuanțe seducătoare. Dreapto, tu, cum ai ajuns deasupra tuturor? Dreapta mea s-a hrănit cu energiile altora și s-a cățărat peste toată lumea, lăsând în urmă suflete goale, fără să se uite, dar uitând de unde a plecat.

Am de-a Stânga un suflet și-o rațiune. Sufletul nu mai este de mult intact, întreg, dar se regenerează ca un organ vital, eu dau părticele, el de-al naibii crește puțin mai mare, ca să pot avea ce da, la infinit. Are memoria plină de durerile altora, de vise spulberate terminate în lacrimi, de îmbrățișări la timpul lor înecate în cel mai frumos miros de pe pământ, mirosul tău. E îmbrăcată în blugi negri din H&M și adidași, Nike Court Royale, cei mai de suflet, tricou alb și părul făcut cu placa, ochelari de soare și rucsac în spate, se duce la liceu. Stânga mea, iubita mea, singurul lucru care mi-a mai rămas inocent și pe care l-am crescut cu atâta iubire, drag și protecție, am ferit-o de tot ce era rău, fumuriu, amar. Puștoaica zâmbește la toată lumea și se bucură la vată de zahăr, bea lejer suc de portocale după ce s-a spălat pe dinți și stă în prima bancă. Poartă ochelarii de soare ca să-i poată vedea pe toți, dar nimeni pe ea. Vede și se uită foarte atentă la toate sufletele care-i trec prin proximitate și cum a simțit puțină energie tristă – boom! Se duce repede și, ca un magnet, a acaparat-o ea. Pot spune că lasă, uneori, oamenii fără energie, dar are totdeauna intenții pure, bune, de a-i scăpa pe toți de toate cele grele. Ea nu trage bară niciodată la sfârșitul zilei să vadă dacă e pe minus, pe ea nu o interesează, și-ar da și ultima fărâmă de orgoliu să-i vadă pe alții zâmbind și fericiți. Ține toate șansele distruse și visele aruncate pe geam în viață, le resuscitează și ea cu asta se hrănește, se alimentează, nu se mai satură. Cărți peste cărți, lumânări parfumate, muzică în fundal și deserturi fine, Stânga mea este un copil crescut mare, dar tot copil, nu va îmbătrâni niciodată, cum nu a crescut nici Marcee în A Beautiful Mind, puștoaica fiind una dintre halucinațiile lui Nash, care era schizofrenic. Stânga mea se scoală la prânz, bea o Cola Zero, pufăie vreo două țigări mentolate și-și face bagajul să plece la mare cu prietenii adunați de-a lungul vânătoarei de energii. Uneori îmi este milă de ea. Într-o seară a ieșit cu un băiat tare simpatic, blonduț, se mai văzuseră odată în urmă cu vreo săptămână. Ea, săraca, știa că n-are cu cine, că nu e el genul, că nu o să iasă, dar totuși s-a dus, pentru că a simțit că e ceva de colectat și de la el, ca de la toți ceilalți. A băut fata mea patru pahare de vin ieftin și el vreo două-trei beri. Au ajuns între patru pereți, lacrimi și câteva grame; fata mea plângea în hohote, simțea că s-a umplut până la refuz și că va ceda. Avea nevoie doar de un mic impuls să treacă peste, puțină energie,puțină căldură umană, conexiune, vorbe. El i-a luat capul între palme și a început să o liniștească, o mângâia pe păr și îi șoptea exact ce voia să audă: că o să fie bine, shush, mâine o luăm de la capăt și vei fi în regulă; ba mai poți, cum să nu poți, asta ai căutat toată viața, căldură, apropiere, aici este. Aici sunt. Uită că eu sunt doar un altul și păstrează în amintirea ta căldura asta, ne vom regăsi poate în această viață sau într-alta, dar o vom face. Și ea, ca și el, crede că nimic nu se întâmplă fără motiv, nimeni nu cunoaște pe cineva din întâmplare pură. Stânga mea era fresh dimineața următoare, și-a continuat drumul prin viață vânând același meniu delicios, apropiere caldă, sinceritate, iubire, dar nu pe interes. Stânga mea nu știe ce este acela interes, iubește pe toată lumea – mai puțin pe sine, ar rupe planeta în două dacă asta i s-ar cere pentru finalul fericit visat de atâtea vieți. Aș vedea-o la sapă, gropi adânci, până când inconștient s-ar îngropa pe sine, de vie. Pământ și ploaie s-ar așterne peste ea, iar ea se va descompune ca un cadavru energetic și va fugi ca un electron liber isteric după niște nuclee. Iubita mea cu păr roșcat nu o să plece de lângă mine cât voi trăi, decât la vânătoare – iar dacă va muri, se va întoarce de două ori mai puternică, exact așa cum făcea pe vremuri, când gândul o otrăvea.

De-a Stânga și de-a Dreapta mea sunt eu. Sunt la mijloc, prinsă între mine și mine, alb și negru, tot și nimic, foc și furtună. Sunt eu, împotriva mea, și nimeni nu mă poate salva, nimeni în afară de mine. Cu Stânga am legat o conexiune involuntară, mă simt mai mult ca ea decât ca Dreapta, dar tot eu sunt. Părți din mine de care fug și mă ascund, tot în spatele meu, sperând că poate, într-o zi, Dreapta-mi va deveni necunoscută. Știu că ar părea că este partea mea mai accesibilă, mai la îndemână, prin prisma atitudinii de zi cu zi, dar este doar un scut de care mă folosesc. Stânga e fricoasă, lumea e prea rea pentru ea. Two more milligrams…

1 thought on “De-a Stanga si de-a Dreapta mea

  1. Este un blog foarte bine realizat, spune adevărul despre acele persoane care sunt mai mult introvertite decât extrovertite. Structura blogului cuprinde pasaje în care mă simt, mai ales că mă consider mai mult Stânga decât Dreapta, nu mulți care îmi cunosc latura mea adevărată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *