Idealism

Mirrors

Deseori mă surprind scriind despre lucruri pe care aș fi vrut să le aud de la alții în anumite momente. La fel de des mă surprind uitându-ma în oglindă printr-un chip străin mie. Caut liniște. Din camera cealaltă se aud țipete. De afară se aude muzică. Îmi pun căștile și fac abstracție de ce mă înconjoară. Plutesc. Scriu sau mă uit pe tavan. Ascult un podcast sau o carte audio în loc de muzică, deși Spotify e sfânt. Dacă e seară, desfac o sticlă de vin nemțesc și aprind o țigară. Dacă e frig, fumez din țigara electronică. Vezi tu, mă mulez foarte usor unor împrejurimi nu neapărat confortabile mie. Sunt un om dependent de ceva ce urăște – schimbarea. În rău sau în bine, o urăsc la fel de tare, deși sunt conștientă că fără ea nu există vreun fel de evoluție. De fiecare dată când am suportat consecințele schimbării lucrurilor din jurul meu, a trebuit să suport și propria-mi schimbare. E greu să înveți așa des să trăiești cu alt om cu care nu te mai identifici. E ca și când ai sări din relație în relație, toate la intensități inimaginabile sanctuarului tău sfânt și cald, unde nimic rău nu se poate întâmpla. Doar că tu nu știi că e toxic – încă. Te obișnuiești cu ele și … Dive deeper

About me, Idealism, Random Blathers

7

// bedtime story //
Zi de zi mă retrag din ce în ce mai mult în lumea pe care am construit-o din vise grămadă. Îmi place să cred că trăiesc într-o lume mai bună decât este ea, de fapt. Că toți copiii cred în povești, că primăvara e plin de flori, că iubirea nu costă nimic. De câte ori deschid ochii, de-atâtea ori trec printe mulțimi de oameni cu nasul în telefon, mergând triști spre locul de muncă sau spre școală. Nervoși că au pierdut autobuzul sau că s-a pus roșu înainte ca lor să le scape piciorul pe accelerație. Înfășurați de reclame politice pe bannere inutile, ei au castile în urechi, muzica la maxim, cafeaua într-o mână și țigara în cealală.
Este un peisaj trist și sfâșietor cu care mă identific – și nu rareori. Mi-ar plăcea să mă pot desprinde de lumea în care mă trezesc de luni până sâmbătă (duminica visăm,-ez), să merg la birou liniștită și în drumul meu să-mi iau un buchet de flori care să înfrumusețeze geamurile corporațiilor, să uit că am telefon. Să zâmbesc mai des oamenilor, fără motiv, să ajut pe cine pot, cu ce pot. Să-mi amintesc de cei de acasă, de unde am plecat. Oamenilor! Ce este cu noi? Chiar nu mai avem 10 minute pe zi să iubim, să … Dive deeper

Idealism

De-a Stanga si de-a Dreapta mea

Mereu m-am întrebat unde mi-aș putea găsi jumătatea, în liceu mă dispera gândul că nu o să îmi fie nimeni perfect complementar. Îmi era frică de societate și de oamenii care îi aparțin. Niciodată nu am fost un copil care să se muleze perfect pe pretențiile exteriorului, mereu am fost ori prea nemachiată, ori gulerul cămășii mele nu era perfect călcat. Dintotdeauna îmi amintesc existența permanentă a ceva-ului în neregulă din punctul de vedere al societății în care am evoluat – școală, familie, prieteni, colegi. Ai ajuns prea târziu acasă, Theodora. 5 la simulare la fizică? De ce te-ai apucat de fumat? Lasă-mi copilul în pace, tu cu ea nu mai stai! Ce influență proastă… Jumătatea mea era de negăsit. Nu am crezut vreodată că jumătatea este neapărat trasă din romantic, dar cu siguranță era trasă din veșnicie și iubire necondiționată. My better half era de negăsit și căram după mine lipsa ei, care atârna destul de greu. Cum să atârne greu ceva ce nu există, nu are nume, nu are formă? Obosisem să duc atâtea în spate.

Am încetat să mai caut jumătatea când am aflat că eu nu sunt o jumătate. Sunt un om întreg, cu trup și suflet, și nu îmi lipsește niciun organ, nici fizic, nici sufletește. Mi-a luat ani să înțeleg că jumătatea mea eram … Dive deeper