About me, Idealism

Privesc, în continuare, cerul. Nu așa cum mi-l desenează el. Ci așa cum îl desenez eu.

Yeah, they say when we grow up// You’ll understand when you’re older// Guess I’m still a kid, I don’t know it// If I’ll ever let go of this// Say goodbye to the old me// We ain’t friends anymore, you don’t know me// I know I could die any moment// If I do, just remember this. (NF – Remember this)

Când eram a XI-a și m-am îndrăgostit antepenultima dată, nu înțelegeam nimic din ce se întâmpla. Aveam deja prieten, nu-l sufeream, aveam alte priorități la vremea respectivă – sau cel puțin eu așa le vedeam, veneau examenele, mă întorceam pe toate părțile că nu știam ce vreau să fac cu viața mea etc. Ajunsesem să am o stare destul de nasoală, îmi bătea la ușă o depresie, ieșisem din rutina mea normală. Am renunțat la omul respectiv și am căzut într-un univers în care credeam cu sfințenie. A dat cu ceară pe podea și am scăpat la el în brațe. După două luni, ajunsesem în pragul disperării. Sincer, habar nu am unde s-a greșit, sau cine, sau când, cum, de ce. Am apelat într-un final la ajutorul mamei mele, pe care inițial a pufnit-o râsul la cât eram de amețită, dar mi-a spus o chestie care mă urmărește de câțiva ani și pe care mi-am luat-o, în idealismul meu, ca mantra: … Dive deeper

About me, Random Blathers

20 de lucruri care mă fac fericită, de ce depinde fericirea mea și ce fac când se rătăcește

Am aproape douăzeci de ani. Douăzeci de primăveri. Douăzeci de zile de naștere (soon). Cel puțin douăzeci de situații în care mi-am pus fericirea în mâinile sorții, sau în mâinile altui om. Ce curaj… Să îți lași fericirea în mâinile tremurânde ale oricui pretinde să n-o scape pe asfalt, să nu o spargă. Cel puțin douăzeci de situații în care mâinile tremurânde au tremurat cam prea tare. Cel puțin douăzeci de lecții învățate ca la școală, adică greșești până înveți din ce ai greșit. Fericirea e o chestie relativă, diferă de la om la om și niciodată nu va fi resimțită la fel. Fiind atât de relativă, ea se găsește într-o infinitate de forme, sub o infinitate de pături, ascunsă prin vreun parc sau în brațele tale, lăsată de izbeliște la un colț de stradă, într-o intersecție unde plouă sau sub acoperișul bunicilor, într-un MasterCard sau prin Afi Palace Cotroceni. Găsindu-se într-o infinitate de forme, e foarte greu să te prinzi ce îl face pe om, sau pe un anumit om, fericit. Că sigur omului respectiv nu îi zâmbește inima cum îți zâmbește ție la două dimineața pe faleză la Cazino Constanța, și nici ție nu îți zâmbește inima cum îi zâmbește lui după ce a dat o tură cu tractorul. Dar, mă rog, poți să o iei ca pe … Dive deeper

About me, Idealism, Random Blathers

Ce găsesc pe sub piele – pagini de jurnal pe care nu le vei citi niciodată, cum nici eu nu voi afla niciodată de ce

Me: Păi și ce vezi?

Somebody, all pissed: Și eu am fost la un moment dat omul care își dădea pielea de pe el, tocmai că îi păsa de cei din jur. Dar ghici ce, mi am ars pielea și de asta ai văzut gheața aia în mine

Me: Păi.. Asta nu îmi răspunde la întrebare

Somebody, interrupted: Asta era continuarea de la ideea mea. Acum îți răspund

Somebody, seeing something in me: Văd o persoană care e atentă la totul în jur, la toate gesturile ei și mai ales la gesturile celor din jur. Care oferă și oferă și oferă și la final de zi nu trage linie să vadă dacă e pe minus chiar dacă știe că e pe minus că nu îi pasă. Dar la un moment dat când rămâne goală din chestii de dat se uită în jur să vadă dacă are de unde primi ceva înapoi și ghici ce, când ridică capul la suprafață nu mai e nimeni acolo.

You: Dar oricând ai ridica capul la suprafață, mă vei găsi acolo.

✴✴✴

Cred că ăsta e unul dintre cele mai dureroase dialoguri pe care le-am purtat cu tine. Și zic asta pentru că mă doare, și nici măcar nu știu să îți zic de ce mă doare așa de tare. Nu era dureros la vremea … Dive deeper