Idealism

Mirrors

Deseori mă surprind scriind despre lucruri pe care aș fi vrut să le aud de la alții în anumite momente. La fel de des mă surprind uitându-ma în oglindă printr-un chip străin mie. Caut liniște. Din camera cealaltă se aud țipete. De afară se aude muzică. Îmi pun căștile și fac abstracție de ce mă înconjoară. Plutesc. Scriu sau mă uit pe tavan. Ascult un podcast sau o carte audio în loc de muzică, deși Spotify e sfânt. Dacă e seară, desfac o sticlă de vin nemțesc și aprind o țigară. Dacă e frig, fumez din țigara electronică. Vezi tu, mă mulez foarte usor unor împrejurimi nu neapărat confortabile mie. Sunt un om dependent de ceva ce urăște – schimbarea. În rău sau în bine, o urăsc la fel de tare, deși sunt conștientă că fără ea nu există vreun fel de evoluție. De fiecare dată când am suportat consecințele schimbării lucrurilor din jurul meu, a trebuit să suport și propria-mi schimbare. E greu să înveți așa des să trăiești cu alt om cu care nu te mai identifici. E ca și când ai sări din relație în relație, toate la intensități inimaginabile sanctuarului tău sfânt și cald, unde nimic rău nu se poate întâmpla. Doar că tu nu știi că e toxic – încă. Te obișnuiești cu ele și … Dive deeper