Random Blathers

Summer nights

August // Iar am rămas iar între patru pereți mov, cu gândurile încețoșate de la atât fum de țigară, cât poate ieși dintr-un pachet pe zi. Nu obișnuiesc să fumez în camera în care dorm. Acolo păstrez tot ce a fost cândva mai pur și mai inocent în mine, perne de la benzinării, jucării de la Vlad, cărți și caiete din liceu, cutii cu amintiri, numerotate pe ani, din ce în ce mai goale, numărând spre prezent.Când eram mai mică, am învățat să desenez acolo unde-mi venea să tai, și uite-așa corpul pe care-l car în silă zi de zi după mine a devenit o pânză albă ce se curăță seară de seară, gata pentru noi schițe în pensule cu vârf flexibil și sclipici comandat de pe ebay. Astăzi este una dintre puținele zile în care mi-aș fi dorit să am carnet de conducere. Probabil acum eram în drum spre mare, fără interes în legătură cu suma de pe bonul de la pompa 6 a benzinăriei de la colț. Iar am rămas fără idei și energia de a apăsa pe taste, am încercat să urc ceva pe blog și n-am avut ce. Iar am rămas fără voință și dorință. Iar mă doare energia Pământului pe care-mi fac veacul. Mă uit în stânga și-n dreapta, în sus și-n jos, mă

Dive deeper